Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Guvernul este acuzat că aruncă în aer ariile naturale protejate din România

Martorii atâtor evenimente de devalizare a fondului natural, vedem util să menționăm câteva aspecte legate de OUG 75. Guvernul este acuzat că aruncă în aer ariile naturale protejate din România.

Conform www.epochtimes-romania.com, ”practic, OUG 75 desfiinţează noţiunea de custode, iar ONG-urile nu mai au voie să administreze parcuri naturale, de acest lucru urmând să se ocupe ANANP. Problema care se ridică însă este că, în timp ce ONG-urile aveau peste 700 de angajaţi specializaţi în domeniul lor (iar acest număr de oameni oricum era insuficient pentru volumul mare de lucru), ANANP are doar 11 oameni, a explicat Dan Trifu, preşedintele Eco-Civica. O altă problemă este faptul că România s-ar putea găsi într-o stare de pre-infringement, căci UE are un principiu foarte clar: nu poţi să controlezi, să administrezi şi să evaluezi în acelaşi timp, ori asta vrea să facă ANANP, a explicat Dan Trifu.

Guvernul este acuzat că aruncă în aer ariile naturale protejate din România

Mai mult, custozii, care ani de zile au investit în infrastructura pentru zonele protejate, se trezesc acum puşi în situaţia de a preda statului totul, de la puncte de primire turişti până la ultimul creion, fără să primească vreo despăgubire, ceea ce ridică probleme legale, au mai subliniat reprezentanţii ONG-urilor.

În aceste condiţii, reprezentanţii Coaliţiei Natura 2000 anunţă că se vor adresa Avocatului Poporului, pentru a-i cere să sesizeze CCR în legătură cu această ordonanţă, şi Comisiei Europene, care va fi avertizată în legătură cu pericolele generate de OUG 75.

“Noi nu cerem infringement asupra României, cerem statului să se trezească. Agenţia Naţională pentru arii protejate trebuie să spună ce vrea. Nu poate îndeplini toate aceste atribuţii în acelaşi timp. Ori dă în administrare ariile şi ea controlează şi evaluează, ceea ce ar fi ideal, ori dacă vrea să administreze, nu poate controla şi evalua“, a explicat Dan Trifu.

OUG 75/2018 lasă 163 de arii protejate “orfane”. Care-i miza?

Citește articolul integral aici!

Echipa noastra s-a ocupat de ambele aspecte ale conservarii și dezvoltării. ”Niciodată in istorie nu am pierdut și pierdem (orice și tot) atât de ușor și fără luptă, în cea mai plină de mijloace lume pe care a cunoscut-o istoria. ” Articolul aici!

Un caz contradictoriu și păgubos pentru turism s-a înregistrat și în Munții Leaota

Aici se pare că ONG-urile sunt cele care efectiv ”confiscă” dreptul la libera circulație și scot din circuitul turistic adevaratele bogății naturale ale României. De câteva luni intâlnirile si dezbaterile dintre asociații de susținere a turismului, ANANP și Conservation Carpathia prin Christoph Promberger se întâlnesc pentru a ajunge la un acord de liberă circulație, culmea, pe pământurile noastre natale.

Ionel Petre, vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate s-a aflat în mijlocul promotorilor ecoturismului românesc. Încă de la începutul proiectelor de dezvoltare a patrimoniului natural național a arătat o deschidere deosebită, participând în calitate de moderator la una din dezbaterile pe această temă.

Constantin Țăposu – Asociația Om pe Munte, Ionel Petre – vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, Christoph Promberger – Director executiv Fundația Conservation Carpathia

„Prin acțiunea din acest weekend am repurtat o primă victorie în demersul nostru de a reda Cabana Leaota turiștilor. Cabana Leaota a fost și trebuie să rămână un adăpost, un protector al oamenilor care colindă munții, cei care sunt îndrăgostiți de peisajele montane ale Dâmboviței. Nu a fost ușor, ci dimpotrivă ne-a trebuit multă răbdare, multă organizare. Vreau să le mulțumesc celor de la Asociația Om de Munte pentru activitatea lor, pentru că am creat acest parteneriat. Îi asigur și de acum înainte că Agenția Națională Arii Naturale Protejate va fi alături de ei până la final, până când Cabana Leaota va fi adusă la adevărata ei valoare.

Citiți articolul integral aici!

M-am bucurat să văd interesul care există pentru reabilitarea Cabanei Leaota. Pentru mine, ca dâmbovițean, este o mândrie să pot spune că dâmbovițenii și-au dat mâna pentru a salva un simbol al județului. M-am implicat în acest proiect și îl voi susține până la capăt pornind de la o motivație personală. Cabana Leaota are o semnificație deosebită pentru mine. Adesea, în adolescență, urcam munții, iar de multe ori Cabana Leaota mi-a fost sfetnic când mă prindea noaptea. Vreau ca acum, în calitatea pe care o am de vicepreședinte al agenției, să contribui la salvarea Cabanei, pentru ca și alți turiști să se poată bucura de seri petrecute aici”

În imaginile de mai jos: Membrii Asociației Om pe Munte, reprezentanții Oficial Media și Ionel Petre, vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share