Sufletele evoluate sunt aici cu un scop, acela de a ne ajuta să ne aliniem la sursă și de a ne facilita și nouă accesul la lumină și la adevărul divin. Existențele lor numeroase și multiplele reîncarnări anterioare au făcut ca în viața aceasta să fie mai înțelepte, mai bune, mai aproape de alte suflete. Iată care sunt principalele trăsături ale spiritelor evoluate și semnele care îți arătă că ești un spirit evoluat:
Sufletele evoluate: Cum stii ca ai un astfel de suflet? Semnele de bază
1. Sufletele evoluate au o intuiție foarte bine dezvoltată, sunt inteligente, iar starea lor interioară naturală este una a păcii. Mintea lor emite mai mult gânduri pline de pace și iubire decât negative sau pline de ură, contribuind astfel la creșterea vibrației planetei.
2. Prezența lor este una alinătoare, care mângâie și consolează. Te simți bine în prezența unui suflet evoluat, te simți relaxat, te simți relaxat să fii tu însuți așa cum ești, te simți în pace.
3. Chiar dacă sunt persoane liniștite, care preferă să nu facă zgomot în jurul lor sau să iasă în evidență, prezența lor este una puternică, iar impactul asupra celorlalți este și el unul cu un efect puternic.
4. Sufletele evoluate sunt pline de pace, de compasiune, de înțelepciune fără a ajunge în cealaltă extremă, a milei. Prin cuvintele și atitudinea lor, te împuternicesc și îți respectă limitele personale.
5. Sfaturile lor nu vor promova niciodată conflictele, ci iubirea, vindecarea, adevărul.
6. Sufletele evoluate sunt extrem de sensibile la energiile celorlalți.
7. Atunci când se uită în ochii tăi ai senzația că știu totul despre tine, că îți înțeleg sentimentele și trăirile, că văd ceea ce alții nu pot vedea.
8. Sufletele evoluate se bucură de lucrurile simple ale vieții, iar componența materială nu este prea importantă pentru ele.
9. Au o atingere delicată și o voce blândă, profundă, ce pare că ajunge până în străfundurile sufletului tău.
10. Se simt acasă atunci când se afla în natură și conexiunea lor cu natura este una puternică. Aici se descarcă și se încarcă energetic.
11. Au acceptat cine sunt și cum sunt din toate punctele de vedere. Au făcut pace cu modul în care arata corpul lor și sunt mulțumite. Pentru sufletele evoluate, nu există frumos. Nu există urât. Ele sunt ceea ce sunt, așa cum sunt.
12. Sufletele evoluate se iubesc, se îmbrățișează și se apreciază pe ele însele așa cum sunt deschizându-se astfel către iubirea de ceilalți.
13. Au o strălucire specială, aproape eterică, ceea ce îi determină pe ceilalți să se afle în preajma lor și să le caute compania. Adulții, copiii, animalele sunt atrase de aceste suflete evoluate.
14. Au o vibrație pozitivă, pașnică. Își doresc să îi ajute pe ceilalți să își găsească drumul în viață, să facă față suferinței mai ușor, să se vindece fizic, emoțional sau spiritual.
15. Sufletele evoluate nu se pot uita la filme, muzică sau știri ce conțin violență sau mesaje ce promovează ura, intoleranță, negativismul. Când se afla într-un mediu cu care nu rezonează, simt acest lucru la nivel energetic.
16. Nu pot permite ca oameni sau conversațiile negative să le invadeze spațiul minții și energetic pentru prea mult timp căci le afectează aura. Totodată, în unele cazuri, și corpul le transmite anumite semnale că nu este în elementul său și manifestă semne de respingere energetică: de exemplu senzația de tremurat, de vomă, contractarea trupului etc.
17. Au acceptat ca existența pe pământ vine la pachet și cu bune, și cu rele, și cu clipe frumoase, dar și cu momente de durere și suferință. Cu toate acestea, în drumul lor spre evoluția spirituală, reușesc să se degaje de sentimentul de suferință și să îl transforme în bucurie, în iubire, în căldură.
18. Indiferent de circumstanțele vieții lor sau de răul pe care îl pot primi de la ceilalți, au o mare capacitate de a ierta.
19. Spiritele evoluate nu simt nevoia să bârfească, să judece, să jignească sau să se răzbune pe cineva.
20. Faptul că se conectează atât de mult la energia sufletului lor și percep greutățile vieții de pe o altă treaptă a evoluției, se reflectă și asupra trupului. De obicei arătă mai tineri decât sunt biologic. Au pielea mai luminoasă, riduri mai puține, au un corp în care se simte vibrația luminii, a tinereții, a stării de pace.
21. Au o energie flexibilă, nu stagnantă, se lăsă purtați de fluxul vieții și simt recunoștința față de fiecare nouă zi din viața lor.
22. Sufletele evoluate consideră că suntem legați energetic prin fire invizibile și că suntem doar o mică parte din puzzle-ul universal. Prin urmare, se simt conectate cu toate ființele și lucrurile vii de pe planetă, inclusiv păsările, peștii, vântul, plantele etc. Sufletele evoluate onorează întreaga planetă.
23. Spiritele evoluate se integrează și se simt confortabil în mediile în care se afla sau în cele în care se vor afla. Ele își păstrează identitatea indiferent de loc.
24. Sufletele evoluate acceptă și noțiunea de bine, și pe cea de rău, și percep binele și răul ca elemente ce aduc echilibru în univers și facilitează evoluția spirituală.
25. Suflete evoluate prețuiesc timpul petrecut cu ceilalți, dar iubesc și să stea în singurătate. Simt nevoia să își acorde timp pentru ele în solitudine, în tăcere, în liniște, în rugăciune sau meditație astfel încât se se reechilibrze energetic, să se conecteze la sursă și să devină mai puternice spiritual.
26. Stând de vorbă sau având în preajma ta un suflet evoluat, faptul că suntem o manifestare a divinului nu mai ți se pare o poveste de adormit copiii, ci o realitate.
https://www.garbo.ro/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara