Mobilități transnaționale ale inspectorilor școlari din cadrul ISJ Dâmbovița în cadrul proiectului Q.E.D. – Management democratic pentru o rețea educațională de calitate, finanțat prin Mecanismul European SEE
Dimensiunea europeană a activităților desfășurate și deschiderea inspectoratului școlar pentru colaborări internaționale cu scopul de a consolida calitatea managementului educațional în județul Dâmbovița au dus la scrierea și implementarea proiectului finanțat prin Mecanismul European SEE 2014-2021 (granturile finanțate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).
Proiectul ISJ Dâmbovița, denumit Q.E.D. – Management democratic pentru o rețea educațională de calitate, continuă activitățile menite să conducă la constituirea rețelei de școli democratice, în care este valorificată contribuția fiecărui actor (conducere, profesori, părinți, elevi, autorități locale și agenți economici).
În prima parte a proiectului activitățile desfășurate sunt concentrate pe formarea a zece inspectori școlari (experți educaționali), care vor asigura îndeplinirea scopului proiectului. În sprijinul echipei de inspectori care se deplasează în statele donatoare cu scopul de a învăța, s-au desfășurat ore de pregătire lingvistică pentru reactualizarea și îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba engleză.
În luna octombrie 2018 patru inspectori școlari au participat la cursul și vizita de studiu denumite ”Construirea culturilor școlare democratice” în Norvegia. În cadrul acestei mobilități au participat doamnele profesoare Aldescu Mioara – inspector școlar pentru management instituțional, Anton Mihaela – inspector școlar pentru limbi moderne, Dinu Gabriela- inspector școlar pentru fizică și chimie și Ion Carmen – inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane.
Experiența trăită în cadrul mobilității este sintetizată de doamna inspector Anton Mihaela astfel : ”În cadrul cursului de formare și a vizitei de studiu efectuate la Oslo, am descoperit noi abordări ale educației democratice, care, implementate coerent și sistematic în școlile noastre, vor conduce la îmbunătățirea relațiilor profesionale între factorii implicați în educație, la creșterea calității procesului de predare-învățare-evaluare și a rezultatelor elevilor”.
Cea mai recentă activitate din cadrul proiectului este participarea în perioada 3-7 decembrie 2018, în Oslo, Norvegia la cursul structurat și stagiul de observare ”Profesorul ca agent al schimbării”.
Echipa a fost constituită din: domnul inspector școlar general Ion Sorin, doamna inspector școlar general adjunct Stroe Cristina și doi inspectori din domeniul curriculum și inspecție școlară: Homeghiu Cătălina – inspector pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și Stan Mihail – inspector pentru religie și arte.
Participarea la atelierele de lucru și vizita în instituțiile educaționale norvegiene au avut ca obiectiv deprinderea de către experții educaționali a metodelor, instrumentelor și modelelor de constituire a „echipelor schimbării” pentru a sprijini implementarea practicilor inovatoare în propriile instituții. În plus s-a vizat dezvoltarea de competențe privind facilitarea predării-învățării-evaluării, într-un sistem educațional centrat pe elev și lucrul cu proiecte interdisciplinare în ceea ce privește practici, instrumente și metodologii.
În perioada următoare implementarea proiectului continuă cu diseminarea rezultatelor învățării de către cele două grupuri de participanți și constituirea echipelor de lucru în vederea desfășurării activităților locale care vor conduce la îndeplinirea scopului proiectului.
Manager de proiect,
Prof. Stancu Valentin, inspector școlar proiecte educaționale

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025