Secretele unei vieți longevive si active
Oamenii de ştiinţă susţin că există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la procesul de îmbătrânire.
Potrivit cunoscutului psiholog Angela Nuțu, există un clişeu care spune că vârsta noastră este direct proporţională cu modul în care credem că suntem şi cu modul în care ne simţim. “Cunoaştem cu toţii acest mit şi iată că tot mai mulți specialişti în domeniu vin astăzi şi confirmă acel lucru, și anume că toate atitudinile și așteptările noastre cu privire la îmbătrânire chiar joacă un rol important în cât de repede se produce acest fenomen în corpul nostru.
Astfel, cei care îşi păstrează o minte puternică şi pozitivă au trupuri sănătoase şi îmbătrânesc mai greu faţă de cei care sunt tot timpul îngrijoraţi de anii pe care îi au”, explică Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Mai mult decât atât, specialistul crede că inteligenţa influenţează starea fizică şi vârsta pe care le resimţim. Așadar, cu cât o pesoană are un coeficient de inteligenţă mai ridicat, cu atât are şanse să se menţină tânără un timp mai îndelungat.

Iată 6 idei numai bune pentru a ne menţine tineri cat mai mult timp cu putința
1. Ia decizii bune în legatură cu sănătatea ta! “Oamenii mai inteligenți iau pur și simplu decizii mai bune în legătură cu starea lor de sănătate. Informează-te, fă-ţi controale medicale regulate, cultivă o atitudine conştientă şi relaxată în legatură cu starea ta de sănătate, tine cont de vechiul dicton ”Mens sana in corpore sano!”, declară Angela Nuțu.
2. Fii o persoană cu o mai mare „deschidere spre experiență” – persoanele deschise către experineţe noi sunt asociate cu un IQ mai ridicat. “Acest lucru se poate datora faptului că un nivel ridicat de inteligenţă ne ajută să procesăm cu mai multă ușurință informații complexe, ne creşte curiozitatea despre lume, iar sentimente precum entuziasm, curiozitate şi pofta de viaţă ne fac să ne simțim mai tineri. De altfel, deschiderea spre experiențe noi este una dintre trăsăturile de personalitate „Big Five”, fiind deci recunoscută ca o trăsătură importantă şi prezentă de-a lungul vieții”, explică psihologul.
3. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Fă tot timpul ceva nou! “Cei care practică exclusiv stabilitatea și rutina nu vor putea deveni niciodată aventurieri dar nici nu vor putea trăi viaţa la adevarata ei intensitate. Putem încerca cât mai mai multe lucruri noi și să ne păstrăm mintea deschisă ideilor noi pentru a ne păstra tinereţea cât mai mult timp. Deschiderea către nou este bine să înlocuiască stereotipurile legate de vârstă. Oricând poţi învăţa o limbă nouă sau poți călători undeva unde nu ai mai fost. Totul depinde de cât de liber gândeşti şi de cât îţi dai voie să acţionezi”, este de părere psihologul Angela Nuțu.
4. Bucură-te de aventură şi experienţă, dar şi de stabilitatea emoţională! „O gândire echilibrată nu ne oferă doar un stil de viaţă sănătos, ci şi longevitate. Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o manieră atât de personală. Este important să vedem jumătatea plină a paharului, ştiind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm”, spune psihologul.
5. Trăieşte în prezent, nu în trecut şi continuă să îţi faci planuri de viitor! Psihologii spun că bătrânii trăiesc din amintiri, iar tinerii cu planurile. Din momentul în care începem să ne raportăm la trecut ca şi cum viitorul nu mai există, atunci se accentuează procesul de îmbătrânire. Sfatul psihologului este să facem în aşa fel încât să avem tot timpul noi proiecte de viitor, să facem ceva pentru cei din jurul nostru, să ne implicăm şi dăruim din experienţa şi înţelepciunea pe care am acumulat-o. “Nu vrem sa generalizăm, dar se pare că nouă, românilor, ne este mai greu să ne „vedem” activi și utili și după vârsta legală de pensionare. Putem să ne căutăm modele de oameni care să ne inspire în această direcție: de exemplu, am un prieten extraordinar, un tânăr domn de 92 de ani, psihoterapeut si profesor de hipnoterapie la Universitatea din San Diego (Edwin Yager), care continuă să dezvolte proiecte ample și importante la această frumoasă vârstă, menținându-se tânăr si activ, reprezentând pentru mine o adevărată sursă de inspirație”, declară psihologul Angela Nuțu.
6. Nu-ţi mai impune restricţii! “Am 50 de ani, deci nu mai pot să mă îmbrac ca la 20…” „Tipul acesta de gândire poate fi un exemplu de credinţă limitativă după care multe persoane trecute de 50 de ani îşi ghidează viaţa. Ele reprezintă doar limitări pe care noi înşine ni le impunem mental şi apoi fizic. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama cât de important este să fii tu însuţi şi să faci ceea ce simţi; iar odată cu vârsta, acest lucru îţi este tot mai la îndemână. Doar dă-ţi voie să fii tu însuţi!”, ne îndeamnă psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara