ZIUA CULTURII NAŢIONALE LA COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL “CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE
Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar să şi reflectăm asupra culturii româneşti.
Anul acesta, cu prilejul Zilei Culturii Nationale, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, oferă acces gratuit tuturor categoriilor de public în muzeele din municipiul Târgoviște, dar și în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Etnografic „prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie atragerea a cât mai mulţi vizitatori în sălile expoziţionale, pentru a redescoperi o parte din istoria şi cultura românilor.
Astfel, în data de 15 ianuarie 2019, între orele 8.00 – 16.00 veţi putea vizita: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei” situată în fosta Unitate Militară 01417, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul “Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Etnografic „prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului