Pro România Dâmbovița a organizat astăzi o conferință de presă la inițiativa senatorului Adrian Țuțuianu, cel mai nou membru al partidului. La întrunire au fost prezenți coordonatori ai partidului, Ioan Marinescu, fostul prefect și vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița și Georgică Dumitru, fost deputat din partea PDL și USL.
”Am ales să vin în PRO România pentru că are viziune social- democrată. Sunt decis să contribui la consolidarea organizației din Dâmbovița, care în prezent se află în proces de dezvoltare. Doar 30% din localități au în prezent organizații. Am primit mii de mesaje de la oameni care spun că se vor alătura nouă. Am fost surprins de câți oameni de bună calitate vor să intre în partid. Voi încerca să fac efortul din 2012, de a pleca din casă în casă pentru a vorbi cu oamenii. Mă voi adresa în primul rând, electoratului social democrat.
Am primit, alături de colegul meu, Ion Mocioalcă (nr. fost deputat PSD) și funcția de a mă ocupa de organizarea la nivel național a partidului.
Obiectivul pe termen scurt, este ca PRO România să se valideze ca partid politic important, să obțină un scor de 8-10% la alegerile europarlamentare, să aibă soluții pentru alegerile prezidențiale din acest an. Iar în anul 2024, spun eu, are șanse să fie principalul reprezentant al democrației românești.” a declarat senatorul, Adrian Țuțuianu.
Georgică Dumitru a precizat, de asemenea, faptul că și dorește ca PRO România să fie o forță politică importantă pentru a influența în bine viața oamenilor, dar și faptul că ”nu există niciun fel de incompatibilități” între colegi, deși unii dintre ei au fost adversari politici.
În urma vizitelor efectuate deja în anumite zone din țară, alături de președintele partidului, Victor Ponta, senatorul Adrian Țuțuianu a spus că se va implica în sustinerea proiectelor din Republica Moldova. Acesta a mai menționat că au fost primiți cu deschidere și de către oamenii din Râmnicu Sărat (454 de persoane prezente la întâlnire), Piatra Neamț și Iași.
S-a precizat și faptul că, fostul secretar de stat, Cătălin Olteanu, va fi purtătorul de cuvânt al PRO România Dâmbovița.
Mai multe detalii în conferinta de presă – inregistrare integrală:
Citește și: Vizita lui Victor Ponta la Târgoviște
Adrian Țuțuianu- prima declarație ca senator al Pro România

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate