Dragi târgovișteni, vă doresc o viață prosperă, plină de fericire și clipe plăcute. Dragostea și binele să trăiască în inimile voastre, sufletul întotdeauna deschis și curat, iar fericirea să știți cum să o împărțiți cu ceilalți.
În această zi sfântă, vă doresc ca toate regretele să dispară și să facă loc dragostei și bucuriei. Acordați celor dragi mai multă atenție, iubire și grijă. Paște Fericit!
Aurelian Cotinescu, președente PNL Târgoviște – Candidat la Alegerile Europarlamentare pe lista PNL
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a devenit membră a comunității „European Foundation for Management Development” (EFMD)
Concediul în TUNISIA – TOP ȘASE motive pentru care ar trebui să alegi această destinație în 2024
Siguranța pe munte depinde nu doar de experiență, ci și de respectarea acestor recomandări esențiale