Spectacolul ÎNGRIJITORUL de Harold Pinter. 04 octombrie, ora 19:00, Teatrul Tony Bulandra, Sala Mare.

Bazat pe un text al celebrului dramaturg HAROLD PINTER, premiat cu Premiul Nobel pentru această piesă. Nu a fost montat niciodată pe scena de la Tony Bulandra deci este o premieră absolută pentru publicul din Târgoviște.
Un spectacol ce ridică problemele vieții din fiecare zi (mai puțin mediatizate sau pronunțate), problemele despre care nu avem curaj să vorbim pentru că sunt mult prea personale, prea din interiorul nostru și e mai confortabil să nu ne deschidem. Un spectacol despre dorință, despre vise, despre frică, frica de a alege o cale sau alta, de a accepta cine suntem, fuga de propriile gânduri, emoții, fuga de noi înșine, despre o goliciunea interioară care sapă și împietrește totul în jurul ei.
Un spectacol curajos, făcut de oameni tineri, pe un subiect a cărei abordare tinzi să spui că cere o oarecare experiență. Un spectacol al cărui traseu demonstrează că teatrul înseamnă căutare, perseverență și credință în propriul vis.
„A fost un vis cumva, am vrut să fiu în același vis cu Pinter, visul de a ne reface ca oameni, de a reveni la bunătatea primară. Și atât.” (Alexandru Rusu, regizor)
ÎNGRIJITORUL de Harold Pinter
Distribuția:
Aston – Vlad Teodorov
Mick – Daniel Nuță
Davies – Iulian Burciu
Regia: Alexandru P. Rusu
Scenografia: Alexandra Constantin
Sound Design: Alexandros Raptis
Afiș; Ioana Bondale și Mircea Iliaș.
Poți comanda bilete online aici:
☛ Bilete online: https://www.eventim.ro/ro/bilete/ingrijitorul-targoviste-teatrul-municipal-tony-bulandra-1152919/performance.html
______________________________________________________
Sau aici:
☎️ Telefonul agenției de bilete a teatrului: 0245.210.046;
✆ WhatsApp: 0799.759.012;
? E-mail: rezervari@tonybulandra.ro
? Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I nr. 43
? Program de lucru: L – D: 09.oo -19.oo
Haideți la teatru!
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului