Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, că se află într-un ”război” cu PSD, conflict generat de ”atacul” PSD asupra românilor.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire cu reprezentanții și simpatizanții PNL din Diaspora, la sediul Partidului Popular European din Bruxelles.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat Partidul Social Democrat despre care a spus că a atacat justiţia, economia, marile sisteme publice. ”Suntem într-un război cu PSD”, a spus șeful statului, explicând cum s-a ajuns în aceeași situație. ”În 2016 am avut alegeri parlamentare, pe care noi le-am pierdut rușinos, iar PSD le-a câștigat cu un scor extraordinar”, a reamintit Klaus Iohannis. ”Le-au promis românilor că va curge lapte și miere”, a punctat șeful statului. El a recunoscut că, în 2016, liberalii nu au făcut nicio contraofertă.
Odată ce social-democrații au preluat guvernarea au uitat de programul pentru care oamenii i-au votat și au început asaltul asupra justiției. ”Pesediștii au ajuns la putere și nu că s-au străduit să curgă lapte și miere, au început să pună în practică programul lor real. Un program de demontare a statului de drept în România, de demontarea a sistemelor publice mari, prin înșurubarea pilelor, cunoștințelor și a tuturor neamurilor în poziții de frunte”, a afirmat șeful statului.
Iohannis a ținut partea românilor
În cele din urmă, guvernarea PSD a declanșat ”un atac asupra românilor”. ”A culminat cu un atac fizic asupra românilor din acel 10 august de tristă amintire”, a punctat președintele României. ” A fost un război urban al PSD împotriva românilor, mai ales împotriva românilor din Diaspora, fiindcă foarte mulți atunci au venit din Diaspora să protesteze împotriva PSD. Au fost primiți cu bâte, gaze lacrimogene și acei jandarmi echipați de război urban”, a fost modul în care șeful statului a carcaterizat evenimentele din 10 august.
”Cineva trebuia să țină partea românilor”, a spus Iohannis, adăugând că el personal a luat partea românilor, alături de PNL și de ”încă câțiva din Opoziție”. ”Noi am luat partea românilor și ne-am declarat clar, pe față, anti-PSD. De acolo vine războiul nostru împotriva PSD. Nu este un război doctrinar, atenție, faceți vă rog diferența. Este un război între o forță politică care a luat puterea prin alegeri și a deturnat-o și noi, ceilalți, Președintele și Opoziția, care luăm partea românilor”, a punctat șeful statului.
Câștigarea alegerilor
Klaus Iohannis a spus că speră să câștige, împreună cu PNL, următoarea bătălii electorale, fiindcă ”o națiune nu poate să fie la nesfârșit în război cu sine.” Noi ne-am angajat, eu împreună cu liberalii care mă susțin în această campanie, să mergem mai departe. Am început și am câștigat până acum trei bătălii: europarlamentarele, referendumul și recent, cu mare bucurie, contrar tuturor așteptărilor, moțiunea de cenzură. Urmează prezidențialele, urmează localele și urmează parlamentarele”, a declarat șeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu are ”deloc de gând să o lase moale cu campania”, deoarece singura metodă de a rata nişte alegeri este să crezi că le-ai câştigat înainte de scrutinul propriu-zis.
Klaus Iohannis a spus că vrea să câștige alegerile prezidențiale, locale și parlamentare, alături de PNL. ”Trebuie să mergem împreună mai departe fiindcă doar așa avem șanse împotriva colosului PSD, că încă este un colos PSD-ul, să nu ne facem iluzii. Și doar așa putem să facem de fapt ceea ce așteaptă românii de la noi, să refacem România așa cum ne-o dorim. Să ajungem la ceea ce am numit reconstrucția statului. Avem de câștigat prezidențiale, locale și parlamentare”, a spus Klaus Iohannis. ”Nu subevaluați competitorii electorali. Despre PSD am vorbit, sunt și alții care au impresia că li se cuvine o felie semnificativă, mai ales din votul Diasporei”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.
Speranță pentru românii din Diaspora
Șeful statului a combătut ideea că toate partidele au aceleași puncte negative. ”Cunoașteți acel slogan mizerabil <<PNL și PSD – aceeași mizerie>>, este un slogan creat de PSD. Nu pentru a ridica PSD, ci pentru a coborî PNL la nivelul lor mizerabil. Or așa ceva nu putem și așa ceva nu pot să accept. Așadar, redați românilor speranța, aș putea spune chiar credința în patria lor, în România. Și poate, dacă totul merge bine și câștigăm și începem să guvernăm pentru români, nu împotriva românilor ca PSD, să începem să facem din România acea țară în care voi, din Diaspora, nu doar visați să vă întoarceți odată, cine știe când, ci chiar să începeți să vă faceți planuri concrete de întoarcere în țară. Și dacă nu o faceți voi, încurajați-i pe alții să o facă”, a declarat șeful statului.
”Eu sunt foarte realist, știu că mulți dintre voi v-ați făcut un rost acolo unde stați, în Bruxelles, în Germania, în Anglia, în Italia, în Spania, în America, în Canada, de unde veniți. Dar sunt convins că nu toți românii sunt fericiți că stau afară. Mulți dintre ei chiar își doresc să revină și pe ei să nu îi descurajați, ci să-i încurajați, fiindcă o Românie fără români nu se poate construi. Dacă toată lumea pleacă afară, atunci cine rămâne? Știți foarte bine: pesediștii. Or asta nu cred că poate să își dorească un român de bună-credință”, a mai spus șeful statului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG