Preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, a susţinut astăzi o conferinţă de presă la sediul organizaţiei. Unul dintre subiectele discutate, a fost cel referitor la formarea Guvernului Orban. Liderul PNL a ţinut să precizeze încă o dată, faptul că nu vor fi tăiate pensiile şi salariile, aşa cum anunţă Partidul Social Democrat, cu precădere electoratul.
Aurelian Cotinescu, declaraţii:
„A trecut cu bine moțiunea de cenzură, atunci când foarte puțini i-ar fi dat șanse, iar președintele Ludovic Orban, a reușit performanța de a-și trece guvernul prin Parlament, atunci când și mai mulți spuneau că nu are nicio șansă.
Asta înseamnă viziune, determinare, forță și arta de a negocia cu cel puțin 7 grupuri parlamentare diferite. Acest guvern are potențialul de a aduce schimbări majore în România. Are potențialul de a aduce schimbări în administrația publică, de a o depolitiza, de a o descentraliza, de a aduce măsuri economice mult așteptate, iar dacă promisiunile vor fi respectate, cu siguranță guvernul se va bucura de o susținere populară din ce în ce mai bună.
Prin comasări de ministere și direcții din administrație, foarte multe locuri călduțe, de directori, șefi, vor dispărea. Acele locuri ocupate în mod politic. Oamenii crae sunt buni în administrație, buni profesioniști, nu trebuie să-și facă griji pentru locurile de muncă.
Nu vor fi tăieri de pensii și salarii pentru că PSD-ul incearca să insiste pe acest subiect.
Foarte urâtă ieșirea din scenă a doamnei Viorica Dăncilă și a guvernului condus de dânsa, noaptea ca hoții până la capăt. Au încercat chiar și în ultimul moment, să-și instaleze oamenii, pilele, prin ministere, creand concursuri ad-hoc în ultimul moment. Au încercat să influențeze prefecții să reziste cât mai mult acolo și chiar să se îmbolăvească, pentru a întârzia procesul electoral, sau pentru a crea probleme în procesul electoral.
Dăncilă este disperată că nu mai poate să-și hrănească adepții, suţinătorii din banii publici.
In final, alegerea guvernului Orban a fost o zi neagră pentru PSD și Viorica Dăncilă, dar prima zi de lumină pentru România.
Vremea schimării a sosit! Suntem pe un nou drum, considerăm că va fi unul dificil, dar măcar avem conducători profesioniști care știu ce fac și care știu pe ce drum trebuie să mergem, nu mai bâjbâim și asta este foarte important.”
Conferința integrală:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați