La conferința de presă a PSD Dâmbovița -prima din acest an- s-a încercat o regrupare, dar de fapt s-au văzut lipsurile și suferințele în care se zbate această organizație fără busolă și cu tabere adverse chiar în interiorul său. Rovana Plumb a afirmat că situația PSD Dâmbovița este una de top 10 la nivel național.
”Nu sunt rezultatele cele mai slabe din istoria acestei organizații. Eu nu am istoria cu mine pe hârtie, dar o am în cap și în suflet. Alegerile europarlamentare au fost câștigate de către Partidul Social Democrat, la turul I a fost mult peste media la nivel național, iar la turul II la fel. Lucru care ne-a plasat ca număr de voturi pentru P.S.D, pe poziția 8 la nivel național.”
Pe toată durata conferinței, din partea auditoriului (presă, membri PSD), doamna Rovana Plumb a fost aprobată cu entuziasm și susținută cu admirație și simpatie de către domnul Andrei Plumb. Printre subiectele atinse de europarlamentarul dâmbovițean în conferință a fost și anunțarea candidaturii la președinția organizației social-democrate, dar cel mai mult s-a vorbit despre fostul președinte CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. Asta dovedește o dată în plus că -ne place sau nu-, fie că suntem din interiorul eșichierului grupărilor partidice sau doar privitori din fotoliu, Țuțuianu reprezintă cel mai puternic produs politic dâmbovițean de după Revoluție.
Cu toate acestea, la Dâmbovița, avem politicieni fără echipe, avem echipe fără lideri, avem partide mari fără programe și tentative de proiecte acolo unde nu mai există partide. Marcel Ciolacu va fi prezent la conferința de alegeri a PSD Dâmbovița. Acesta a furat modelul USR-PLUS si a declarat în urma cu câteva zile:
”Eu am venit cu solicitarea şi în faţa colegilor ca la congres candidaturile să fie pe moţiuni, asta însemnând – cel care candidează la funcţia de preşedinte, pe o perioadă limitată, printr-un congres extraordinar, să vină cu o echipă, cu un program politic, cu o viziune nouă asupra acestei perioade, în primul rând cu privire la alegerile locale şi parlamentare care vor avea loc anul viitor. (…) Fiecare candidat la funcţia de preşedinte va veni cu o echipă şi cu un program politic, iar congresul va alege drumul şi mesajul şi linia partidului”.
E clar ca PSD nu mai are lideri și, cum PNL nu are program, se va găsi de niciunde un Agamemnon Dandanache.

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
100 de studenți au participat la un seminar de educație financiară în cadrul World Investor Week 2025
Cum să îți asiguri locuința pentru o protecție completă și liniște pe termen lung
Rețelele sociale contribuie la creșterea singurătății și izolării