Adrian Țuțuianu susține că se continuă activitatea parlamentară – ședințele comisiilor de specialitate și ședințele de plen.
Acesta a intervenit în plenul de ieri,electronic, pe două proiecte de lege esențiale pentru mediul de afaceri și debitorii instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare.
Cele 2 intervenții:
1. Este necesar să fie sustinut mediul de afaceri. Există deja o criză în ceea ce priveste sistemul medical. Nu ne dorim una si in economie, care deja a inceput să se manifeste cu intensitate. Numărul persoanelor aflate în șomaj tehnic 1 milion, mai mult de 200 000 contracte de muncă care au încetat. Stimularea celor care lucrează și își plătesc impozitul pe profit este necesară și acordarea unor bonificații pe o perioadă de timp este necesară.
Pe de o parte că bugetul de stat are nevoie de resurse.
Pe de altă parte , că acești contribuabili au și ei nevoie de resurse financiare pentru a putea trece peste perioada de criză. Este necesar un plan național de repornire a economiei . Trebuie să luam exemplul altor state. Existența unei colaborări politice între Parlament și Guvern este absolut necesară. Guvernul nu trebuie să creadă în continuare că are toate răspunsurile.

2. Se constată o lipsă d coerență legislativă a Guvernului și poziționarea permanentă în ultimele săptămâni pe o poziție contrară Parlamentului.
Ordonanța adoptată de Guvern cu privire la acordarea unor facilități pentru credite acordate de instituții de credit și Instituții nebancare, a fost adoptat mai întâi de Guvern, retras apoi de la publicare, ca urmare a criticilor severe pe care le-au receptat de la debitori .
Am avut o inițiativă legislativă adoptată de Parlament și atacată de PNL la Curtea Constituțională. O noua revenire a Guvernului cu o noua Ordonanță de Urgență pe aceeași temă.
Ne aflăm cu toții în situația în care, beneficiarii legii, persoane fizice și juridice, nu mai știu la ce act normativ să se raporteze pentru a rezolva situații dificile în această perioadă de criză economică.
Amendamentele aduse aduse OUG 37/2020, în cadrul celor doua Comisii de speccialitate , Comisia Economică, Industrii și Servicii și Comisia pentru Buget, Finațe, Activitate Bancară și Capital sunt utile, sunt de natură să formeze un echilibru între debitor și creditor. Nu este necesar ca povara crizei economice să fie transferată exclusiv pe seama celor mulți, salariați, aflați în șomaj tehnic, șomeri, IMM-uri.
Senatorul a menționat că nimeni, nu are nimic cu băncile. „Eu cred ca sistemul bancar trebuie să-și asume diminuarea profitului pe o durată de timp rezonabilă. Să împartă efectele crizei cu cei care sunt Împrumutați. Alte state, membre U.E. au adoptat măsuri similare pe care le adoptăm noi prin acest proiect cu amendamentele adoptate. „
Senatorii PRO România, susțin adoptarea Ordonanței adoptate în Comisiile de specialitate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista