Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște organizează în anul 2020 Campania „Ora de informare europeană”, derulată în instituţii de învăţământ şi biblioteci publice, atât în mediul urban cât şi rural din Regiunea sud Muntenia pentru a aduce mai aproape informaţia de cetăţean şi mediul în care el trăiește, cu privire la Un Pact ecologic european, O Europă pregătită pentru era digitală, Un nou elan pentru democrația europeană și alte subiecte care reprezintă priorități pentru Uniunea Europeană.
Dorim ca prin intermediul acestor evenimente, ce se vor desfășura mai ales în mediul online, să asigurăm ora dedicată întrebărilor despre activitatea instituțiilor UE care va fi consacrată liceenilor și tinerilor din mediul urban și rural.
Activitățile se vor desfășura cel puțin lunar și vor avea sprijinul Școlilor Ambasador ale Parlamentului European (EPAS) din județul nostru – este vorba de Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu Târgoviște și Liceul Voievodul Mircea Târgoviște și reprezentate de prof. Anca Rafira, Cătălina Vlad, respectiv Daniela Ionescu.
În data de 8 mai 2020, începând cu ora 14.00 în cadrul campaniei menționate va avea loc dezbaterea cu subiectul Fake news – Știrile false sunt din ce în ce mai prezente în viața noastră.
De ce tocmai această temă? Pentru că din păcate, foarte mulți oameni nu verifică informațiile pe care le citesc în ziare, reviste tipărite sau online și acest lucru nu face decât să dea naștere unor conflicte inutile și să provoace tensiuni în comunități. Din ce în ce mai mulți oameni își pierd încrederea în instituțiile UE din cauza știrilor false, iar reprezentanții acestora îi sfătuiesc să verifice toate informațiile care apar în spațiul public din cel puțin trei surse diferite. În acest context, am lansat invitația să dezbatem împreună cu tineri din școlile menționate acest subiect și să încercăm să găsim împreună răspunsuri la diferite întrebări și … soluții.
Vă puteți conecta la dezbaterea noastră folosind aplicația ZOOM, link-ul următor: https://us04web.zoom.us/j/73989886937?pwd=MDdXRWNXeWFnTVhlS0FoclZnWWtXZz09 şi parola: 0zErd4.
Bineînţeles, pe parcursul acestui an vom aborda şi teme de interes pentru diferite categorii de public din județul Dâmbovița, așa cum reiese din analiza de nevoi de informare pe teme europene realizată de Centrul nostru anual, conform priorităților de comunicare ale Reprezentanței Comisiei Europene în România și ale Biroului de Informare al Parlamentului European în anul 2020 ori solicitărilor utilizatorilor noștri.
Vă așteptăm!
Pentru cei care doresc aducerea unor astfel de informatii în comunităților lor, puteţi contacta echipa Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte la numărul de telefon 0345100581 sau la adresele de mail: office@edtargoviste.ro ori vladut_andreescu@yahoo.com.
REDACTAT:
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte
https://oficialmedia.com/previziunile-economice-din-primavara-anului-2020/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025