Primăria Timișoara te invită să participi într-un proiect inițiat anul trecut în cadrul ,,Festivalului Artelor Timișorene”, proiect ce animă sufletele iubitorilor de muzică. Dacă ai plăcerea de a cânta la chitară, te așteptăm sâmbătă, 19 septembrie 2020, începând cu ora 19.00, în Piața Libertății din Timișoara, la ,,Seara Chitarelor”.
Participă: Pavel Stratan, Ducu Bertzi, Grupul Tinerilor Chitariști ,,Beg Art”, Lia Burg, Dana Varadi și Alin Dinulescu, Ștefan Trubadur.
Un moment deosebit îl va constitui prezența în scenă a grupului ,,Flores”, generația de aur, prilejuită și de înmânarea titlului de cetățean de onoare domnului Ioan Mătăsaru, profesorul ,,responsabil” de formarea și dezvoltarea grupului Flores din Timișoara, între anii 1979 şi 1993. Sub bagheta și îndrumarea maestrului, Flores a devenit cel mai important grup muzical de copii al României. Multe personalități ale lumii muzicale actuale, cu originea în Timișoara, au avut la bază formarea în grupul Flores.
Așadar vor fi atât recitaluri, cât și momente interactive, în care cei prezenți vor fi invitați să cânte alături de artiștii prezenți pe scenă.
Evenimentul se va desfășura cu respectarea normelor în vigoare. Cine dorește să participe la eveniment se poate înscrie pe pagina Evenimente Primaria Timisoara, în cadrul evenimentului dedicat.
Sperăm să ne bucurăm împreună de aceste momente deosebite!
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului