Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a participat astăzi, 23 septembrie a.c., la inaugurarea a două obiective de investiții din comuna Gura Ocniței și anume – un centru de zi și un teren de sport.
Totodată, la acest eveniment găzduit de primarul comunei Gura Ocniței, Sorin Ioniță, și care a debutat cu un moment religios, au participat și parlamentarii Carmen Holban și Corneliu Ștefan, Cristina Stroe – inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Centrul de zi, intitulat ”Sf Ilie Tesviteanul”, din comuna Gura Ocniței – sat Adânca, este unul de tip club și reprezintă un proiect derulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în valoare de 88.187 Euro, care oferă servicii de îngrijire, petrecere a timpului liber și consiliere pentru toate categoriile sociale. Investiția a presupus realizarea de lucrări de reabilitare și extindere și a fost realizată și prin contribuția financiară a beneficiarului, în valoare de 38.202 Euro. În cadrul centrului a fost amenajată și o sală de fitness.
În ceea ce privește cea de-a doua investiție inaugurată, respectiv, teren de minifotbal în sat Adânca, aceasta a fost realizată, integral, din buget local, având o valoare de 410.380 lei. Fiind situat chiar în curtea centrului de zi, proiectul a vizat construirea unui teren sintetic, dotat cu vestiare, dar și cu nocturnă.
Cu acest prilej, președintele Alexandru Oprea a felicitat autoritățile locale pentru implicare și pentru toate proiectele derulate, de-a lungul anilor, în vederea dezvoltării facilităților atât de necesare comunității din zonă.
Consiliul Județean Dâmbovița a fost, în permanență, un partener al autorităților locale din comuna Gura Ocniței și a sprijinit, în limita posibilităților, proiectele necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Astfel, reamintim faptul că, în ultimul an, au fost realizate lucrări de reparații și întreținere la Centrul de Recuperare Neuromotorie pentru copii de la Gura Ocniței, secție care nu mai beneficiase de proceduri de renovare sau reabilitare de mai bine de 20 de ani.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026