Lucrările la noul sediu al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara au intrat în linie dreaptă. Joi, 29 octombrie 2020, în prezența conducerii UPT, a invitaților și a presei, a început turnarea fundației noului edificiu, care va fi, după finalizare, o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, ce va înfrumuseța Bulevardul Vasile Pârvan.
În mod simbolic, primele cantități de beton au fost turnate de rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, foștii rectori prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban și prof.univ.dr.ing. Nicolae Robu, precum și președintele Senatului UPT, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu.
Cu un design deosebit și dotări la cel mai înalt nivel, care vor asigura condiții excelente de studiu pentru aproximativ 650 de studenți, două noi clădiri se vor construi în continuarea actualei clădiri a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. Acestea vor fi construite între actualul sediu al facultății și Biserica Studenților. Odată cu ridicarea noilor corpuri, va avea loc și modernizarea actualului sediu al facultății, dar și realizarea unui număr de 110 locuri de parcare. Extinderea a devenit posibilă în urma accesării de fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, valoarea totală a proiectului ridicându-se la peste 27 de milioane de lei.
„Este vorba de un proiect cu fonduri totale de peste 27 de milioane de lei, două corpuri de clădire, una cu plan parter, alta cu plan parter și trei etaje, care ne va permite să aducem în același loc oamenii din celelalte clădire ale Facultății de Chimie în același loc. Clădirea va fi modernă, va avea 16 laboratoare dotate, săli de curs, amfiteatre, birouri, iar din acest punct de vedere Politehnica face ceea ce a făcut mereu în acest prim secol de existență, să contribuie la dezvoltarea orașului Timișoara și a întregii regiuni, prin oamenii pe care îi pregătește. Ne bucură că începem acum, în prag de nou secol al UPT, această construcție nouă. După cum știți, Politehnica are un patrimoniu consistent, pe care toți rectorii, generație după generație, a avut grijă să-l dezvolte. Prin buna pregătire pe care o oferim studenților de la Chimie, dar și prin specializările noi pe care le vom introduce sau prin cercetarea care are loc în acest domeniu, sperăm să atragem și investiții străine cu acest profil. Pe piața muncii se înregistrează o lipsă masivă de ingineri, pe toate domeniile, inclusiv chimie”, a declarat rectorul în funcție al Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.
„Are o poveste interesantă această construcție, care a început în 2008, când domnul Nicolae Robu, rector pe atunci, a forțat această clădire, s-a făcut proiectul dar, din păcate, lucrurile s-au blocat. A mai existat o tentativă în 2013, dar din nou s-a blocat. Am revenit din nou în 2017, cu proiectul readaptat la noile condiții, în 2018 a fost depus, în 2019 a venit aprobarea contractului de finanțare, în 2020 proiectul tehnic și iată, se lucrează, cu un termen destul de strâns, dar sperăm să fie încheiat la finalul anului viitor”, a completat fostul rector, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban.
Fostul primar al Timișoarei, dar și fost rector al Politehnicii, prof.univ.dr.ing. Nicolae Robu, a declarat: „Mereu am fost cu sufletul în Politehnică, pentru că acolo m-am format, acolo am profesat atâția ani și, în plus, mi-am asumat responsabilități. Din 2008 am avut această inițiativă, de a completa Bulevardul Vasile Pârvan cu această construcție, care dă și o anumită simetrie. Se va vedea în final ce binevenită este. Din păcate, vremurile au fost cum au fost și nu s-a putut începe construcția decât acum, după 12 ani, dar vreau să-i felicit pe colegii care m-au urmat, pe rectorul Șerban, pe rectorul Drăgan, pentru perseverență, pentru că, iată, au dus lucrurile la bun sfârșit. Va fi o clădire pe de o parte frumoasă, care va întregi Bulevardul Vasile Pârvan, iar pe de altă parte funcțională. Va oferi spații moderne, proiectul e realmente foarte bun și va oferi o infrastructură excelentă pentru învățământ și cercetare a Universității Politehnica Timișoara”.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
Piperea: Fără identitate digitală, nimeni nu va mai putea lucra legal în Marea Britanie
Tragedie la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași: Șase copii au murit în urma unei infecții bacteriene
Medicul Răzvan Constantinescu a făcut plângere la Consiliul Medicilor din Iași după Conferința Covid-19 de la Brașov
Românii nu vor accepta dictatura sanitară globalistă! Medicii nu trebuie reduși la tăcere
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Societatea de Transport Public Timișoara asigură prin CASCO cele 44 de autobuze electrice Karsan – investiția Timișoarei, protejată
A încercat să îi vândă în mijlocul strazii 200 de euro falși. Cum a fost descoperit de jandarmi?
Expoziția Terenuri Fragile