Aşa cum anunţam în luna septembrie, din cauza pandemiei, anul acesta, în perioada 5 – 6 noiembrie, cea de-a LII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” se desfăşoară în mediul online.
Concursul este organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.
În data de 5 noiembrie, va avea loc jurizarea lucrărilor, la toate cele 4 secţiuni: poezie, eseu, teatru şi proză.
Juriul este format din : Preşedinte de onoare – Mircea Horia Simionescu – in memoriam;
Preşedinte – Acad. Mihai Cimpoi – membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, preşedinte fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, fondator al Congresului Mondial al Eminescologilor, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale al Oamenilor de Creaţie din Moldova, membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, director al redacţiei revistei „Litere” din Chişinău;
George Coandă – poezie – critic şi istoric literar, redactor-şef al revistei „Eroica”, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, preşedintele filialei Dâmboviţa a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;
Ion Cobianu – proză – scriitor, jurnalist, istoric şi critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, preşedintele Clubului Epigramiştilor „Cincinat Pavelescu”– Bucureşti;
George Toma Veseliu – teatru- profesor, prozator, poet, istoric şi critic literar, vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;
prof. univ. dr. Victor Petrescu – eseu- vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
secretarul juriului – prof. Mihai Stan – preşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactor-şef al revistei „Litere”, director Editura Bibliotheca.
În data de 6 noiembrie, va avea loc festivitatea de premiere şi, ulterior, lista câştigătorilor va fi publicată pe pagina de web a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, www.cjcd.ro.
Compartimentul Comunicare al
Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara