De profesie inginer geolog, Dragoș Popescu e unul dintre profesioniștii din societatea civilă care au ales să nu mai stea deoparte și să se implice activ în comunitate, contribuind la acel viitor mai bun la care visăm cu toții. Acum, Dragoș deschide lista USR PLUS pentru Senatul României, fiind o garanție a revoluției bunei guvernări:
„ Nu cred că intrarea în politică e o decizie ușoară, la fel cum nici o candidatură nu este sau, cel puțin, nu ar trebui să fie. Pentru că, atunci când ești mânat exclusiv de responsabilitate, înțelegi cât de anevoios este drumul din fața ta. Câte piedici există. Cât de mult te va consuma. Și cu toate acestea, atunci când ești ghidat de responsabilitate, nu ai cum să nu alegi să o faci. Pentru că știi că oamenii merită mult mai mult. Pentru că înțelegi nevoile comunității. Pentru că realizezi că a ajuta e mai presus de orice interes personal.

Momentul în care am știut fără echivoc că nu mai pot sta deoparte s-a petrecut în 2015, în perioada tragediei fără margini de la Colectiv. Întâi a fost furia, firește. Sentimentul de neputință. Apoi a venit speranța, văzând că oamenii, atunci când aleg să vină împreună și să sprijine o cauză, sunt mult mai puternici decât ar fi putut crede vreodată guvernații. La final a apărut desigur și realizarea că acțiunile noastre contează. Că un grup, indiferent cât de mic, atunci când e inimos și altruist, are forța de a lupta onest pentru orice ideal. Așa că nu am mai stat deoparte, alegând o formațiune politică nouă, curată, compusă din oameni ale căror valori coincid cu ale mele, oameni noi, oameni în slujba oamenilor.
Nu mi-am pierdut vocația civică nicio secundă de la intrarea în politică. Dimpotrivă. Sunt mai motivat acum decât am fost vreodată, înțelegând responsabilitatea care vine cu o astfel de candidatură. Sunt pregătit să lupt astfel pentru punerea în acord a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, pentru eficientizarea și transparentizarea sistemului de control al reglementărilor de mediu, pentru ca DNA-ul pădurilor să devină o realitate și, firește, pentru ca demnitarii, incluzându-mă aici și pe mine și pe colegii mei, să nu mai beneficieze de privilegii. Așa cum ar trebui să fie firesc. Așa cum ne putem asigura că va fi. Împreună.”
Sursa: USR Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TIMIȘOARA VĂZUT PRIN OCHII PUBLICULUI
În ultima ședință de guvern a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru CEVJ
Continuăm controalele pe balastiere!