Unul dintre cei mai renumiți vindecători ai antichității, Avicenna,
spunea: “Medicul are trei mijloace de luptă împotriva bolii – cuvântul, planta şi cuțitul”.
Observați? Pe primul loc este cuvântul.
Într-unul din spitalele din Paris, Emily Kyao psiholog, îşi obliga
pacienții de trei ori pe zi să repete cu voce tare sau în gând de 10
ori expresia “În fiecare zi mă simt tot mai bine și mai bine”. Şi ce
credeți? Pacienții grav bolnavi timp de o lună s-au vindecat, la unii
chiar a dispărut nevoia de intervenție chirurgicală.
Adică a fost confirmată ipoteza marelui savant Paracelsus, care
susținea că credința face minuni.
Sănătatea noastră este o consecință directă a gândirii. Nimeni nu se
îndoiește de existența unei legături directe între starea mintală și
cea fizică.
Nu te gândi la rău – te vei îmbolnăvi.
Una dintre cele mai importante legi ale psihologiei spune: “Expresia
verbală a iubirii, simpatiei și admirației intensifică energia vitală
a celui care o ascultă. Iar cuvintele rele reduc energia
ascultătorului.”
Numărul total de boli asociate cu gândurile rele continuă să crească.
Pentru a le face faţă, trebuie să urmăm sfatul înțelepților antici:
“Bucurați-vă de viață, indiferent cât este de grea!”
Deci, sănătatea, viața și destinul unei persoane depind direct de
gândurile sale.
Te gândești la bine – așteaptă binele.
Te gândești la rău – rău vei obține.
Ceea la ce ne gândim mereu, se transformă în convingerea că acest
lucru ar trebui sau poate să se întâmple. Și această credință dă
naștere unui eveniment …
De aceea, gândeşte-te doar la lucruri bune, sperând doar la mai bine.
Şi niciodată nu-ţi fă griji pentru lucrurile neînsemnate! Ţine cont de
două reguli ale cardiologului american Robert Eliot:
Regula 1: Nu te indispune din cauza lucrurilor neînsemnate.
Regula 2: Toate sunt lucruri neînsemnate.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului