Dezvoltarea stațiunii de interes național Peștera – Padina a fost astăzi, 20 noiembrie 2020, subiectul unei dezbateri găzduite de Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD).
Evenimentul organizat la inițiativa președintelui CJD, Corneliu Ștefan, face parte din seria acțiunilor desfășurate pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare și amenajare a stațiunii turistice.
Alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, la dezbatere au participat: vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, prorectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Tiberiu Florescu, arhitectul-șef al județului, Teodor Bâte, președintele Asociației Peștera – Padina, Valentin Calcan, reprezentanți ai: Arhiepiscopiei Târgoviște, primăriei Moroeni, ai Instituției Prefectului și ai Direcțiilor Urbanism și Infrastructură Locală din cadrul CJD, consilierii județeni Ionuț Săvoiu și Corneliu Vișoianu, investitori și proprietari de terenuri din zona montană a județului.
În cadrul întâlnirii informale desfășurată astăzi, la care au fost prezenți și proprietarii de terenuri și investitorii din zona montană dâmbovițeană, au fost stabilite etapele ce trebuie parcurse pentru ca planurile pe care administrația județeană și le-a propus să poată fi concretizate într-un echilibru optim, între interesele mediului privat și interesul colectiv, respectând specificul zonei.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța realizării acestui proiect și a cooperării între toți factorii implicați:
„Am inițiat acest dialog cu dumneavoastră, pentru a vă transmite că trebuie să ne unim forțele cu toții, indiferent de instituția pe care o reprezentăm sau de locul pe care îl avem în zona montană, pentru a avea într-adevăr, în județul Dâmbovița, o stațiune turistică de interes național, și nu așa cum este astăzi, doar pe hârtie. Aceasta este o discuție informală, o întâlnire pe care am inițiat-o, pentru a ști de unde plecăm. De stațiunea turistică de interes național vorbim de peste 30 de ani în județul Dâmbovița. Sau poate mai mult. Eu vă spun că astăzi trebuie să fie un moment T-zero. Să lăsăm toate discuțiile care au fost în urmă, și toate interesele, să ne unim forțele cu toții pentru a demara cel mai important proiect de turism din România și nu doar din Dâmbovița.
Eu, în calitate de președinte al CJD, vreau să depun toate eforturile pentru a demara acest proiect. Așa cum a prezentat și arhitectul-șef al județului, trebuie cât mai repede să ajungem la acel PUZ, să știm unde sunt zonele de dezvoltare, pe unde vin rețelele, utilitățile, drumurile, până la ultimul detaliu.
Trebuie să stabilim foarte clar și urgent, din punctul meu de vedere, strategia de dezvoltare a zonei montane. Noi astăzi nu avem o strategie de dezvoltare. Așa cum știți foarte bine, și consiliul județean, și orice primărie, și oricine din România își face un plan de strategie. Noi trebuie să avem pentru zona montană un plan de strategie al zonei.
Foarte important este să stabilim proprietatea terenurilor. Nu cred că știe astăzi nimeni în CJ proprietatea terenurilor. Nici publice nici private. Trebuie să știm concret cât e teren public și cât privat. De aceea, am spus la început că poate astăzi este un moment T-zero, în care putem să plecăm pe un drum corect.
Trebuie să lămurim foarte clar unde vom construi hoteluri de 3, 4, 5 stele, unde vom putea construi pensiuni, unde vom avea camping pentru zona montană, unde vom amplasa pârtiile de schi”.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România extinde recrutarea rezerviștilor voluntari. Se lucrează la un nou sistem de pregătire militară voluntară
Inundații devastatoare în zona Moldovei. 900 de persoane au fost evacuate
Cele mai importante știri din România, 28 iulie 2025. Revista presei
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CUM MI-A SALVAT OLAPLEX PARUL DUPA DECOLORARE
Când Trauma blochează fluxul. Cum rănile emoționale creează stagnare fizică în sistemul tău Limfatic
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Profilurile DiSC sunt mai mult decât simple teste de personalitate
România extinde recrutarea rezerviștilor voluntari. Se lucrează la un nou sistem de pregătire militară voluntară
Inundații devastatoare în zona Moldovei. 900 de persoane au fost evacuate