Observăm tot mai mult nevoia aparentă de a ne îndepărta unii de ceilalți. Ba chiar suntem încurajați de modul în care ne expune societatea ideea că fiecare trage pentru sine, că totul trebuie să îl faci singuri dacă vrem să avem succes.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), în business, în relații, în vindecarea psiho-emoțională, fiecare face tot ce poate ca să evite vulnerabilitatea, căutând modalități de a rezolva totul de unul singur. “Suntem încurajați să nu avem „nevoie” de nimeni altcineva, să ne descurcăm singuri, să fim independenți, să nu cerem, să nu spunem dacă ne este greu și să ținem totul pentru noi. În unele cazuri alegem atitudinea aceasta pe bună dreptate, însă este ghidată doar de alegerea greșită a „echipei” de lucru. Unii oameni ne vor dezamăgi inevitabil, pentru că nu sunt parte din „tribul” nostru de suflet. Alții însă sunt oamenii noștri, cei alături de care putem să construim, să ne bucurăm, să dăm naștere lucrurilor noi și chiar să ne vindecăm. Putem face totul singuri, însă nu de unii singuri”, explică psihologul.
Psihologul Andra Tănăsescu: “Drumul și destinația sunt de 1 milion de ori mai frumoase atunci când mergem împreună”
Totodată, specialistul afirmă că putem să facem totul singuri, însă dacă vrem rezultate excelente este necesar să nu fim singuri în proces. Drumul și destinația sunt de 1 milion de ori mai frumoase atunci când mergem împreună.
“Să ne gândim la o relație – nu există relație de cuplu armonioasă în care să fie doar un partener implicat, activ. În business – ce business de succes cunoaștem în care omul de succes să fie singurul din „echipă”?!
Există un lider, da, însă acel lider are o echipă care îi face posibilă atingerea excelenței.
Să ne gândim acum la procesul de vindecare psiho-emoțională. Normal că ne putem vindeca singuri! Asta este și ideea de fapt – în procesul terapeutic, omul este cel care se vindecă.
Terapeutul nu face nici o incantație sau dansul ploii și nici nu ia inițiativa în locul omului. În acest caz, terapeutul este parte din „tribul” celui care apelează la el și care îl susține în propriul proces de vindecare. Cea mai bună formă de vindecare este cea care este făcută în echipă. În viața strămoșilor noștri, încă prezentă în locurile în care mai există triburi, cea mai eficientă modalitate de vindecare a unui om era în comunitate. Individul nu este pus la perete, izolat într-un colț al așezării, lăsat să se descurce cu problema cu care se confruntă. Din contra! Fiecare problemă este discutată, procesată și rezolvată în comunitate și cred că ne-am îndepărtat deja mult prea mult de la acest obicei”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Psiholog: Trebuie să înceteze momentele în care o persoană “suspectă” (nici măcar diagnosticat) de Covid-19 să fie pusă la zid!
Mai mult, specialistul este de părere că, de anul acesta poate mai mult ca oricând, este prețios pentru noi să ne susținem reciproc și să formăm comunități de suport; Fie că facem asta în familie, într-un grup de prieteni, într-un grup de formare profesională, într-un grup de terapie sau măcar într-un mini grup format dintr-un om și un mentor, terapeut, etc.
“A venit momentul să fim alături unii de ceilalți cu sufletul și cu atenția.
Așadar, este nevoie mai mult ca oricând să ne gândim la perioada în care ne aflăm cu alți ochi. Majoritatea celor care au simptome, indiferent de rezultatul testului, sunt puși la zid, judecați și excluși din viața întregii comunități. O atitudine de genul acesta încurajează mai degrabă îmbolnăvirea mai profundă sau o agravare a bolii în loc să sprijine vindecarea.
Creierul, supus unei cantități mari de stres, destabilizează buna funcționare a corpului și automat își pierde din capacitatea de a se vindeca. Pe de altă parte, dacă alegem să fim alături de cei care trec prin momente grele în perioada asta, le sporim șansele de vindecare – fie ea fizică sau emoțională. Fiți oameni cu oamenii, așa cum ați vrea să fie și alții cu voi.
Oferiți ce vreți să primiți, ascultați așa cum vă doriți să fiți ascultați și susțineți așa cum v-ar cere vouă inima să fiți susținuți.
Hai să facem o mare echipă în care să ne susținem pentru a depăși mai repede și cu bine acest moment din viața noastră – și altele care vor veni, personale sau parte din comunitate”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului