Tradiționala Acțiune de Crăciun organizată de suporterii poliști și de Politehnica Timișoara continuă și în acest an, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Nu putem lăsa să treacă un decembrie fără a încerca să facem bine în comunitatea noastră, atât cât ne putem permite în această situație complicată.
2020 este cel de-al 11-lea an în care ne unim forțele pentru a face bine, iar pentru asta avem nevoie de sprijinul vostru. Am realizat lucruri minunate până acum, iar în cei 11 ani Acțiunea de Crăciun a însemnat 83 de sate vizitate, 650 de familii și peste 1500 copii care au primit cadouri din partea noastră.
Am primit zilele trecute un mesaj care ne-a mișcat și ne-a pus la treabă.
”Primăria Biled a analizat situația materială a copiilor ce frecventează cursurile grădiniței și școlii de pe raza comunei noastre, dar și a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și handicap.
S-a constatat că avem un număr de aproximativ 150 copii care din lipsa resurselor financiare nu își permit rechizitele necesare ce le sunt folositoare zi de zi, a alimentelor și dulciurilor care să le facă sărbătorile mai frumoase, a hăinuțelor și încălțămintei călduroase.
Împreună cu dumneavoastră putem să le aducem zâmbetul pe buze și să le facem o imensă bucurie în prag de sărbătoare, iar în acest sens dorim să ne sprijiniți prin donații / sponsorizare.”
Biled, venim! Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a avea încă o Acțiune de Crăciun reușită, la fel ca cele de până acum! Până în data de 20 decembrie ajută-ne cu o sumă în contul Acțiunii, noi vom folosi toți banii pentru a achiziționa alimente și alte articole de primă necesitate care vor ajunge înainte de Crăciun la cei care au nevoie de ele. De asemenea, ne poți ajuta cu următoarele articole, în cazul în care le ai acasă și dorești să le donezi:
jucării
haine călduroase
încălțăminte
tablete
monitoare / laptop-uri funcționale
Noi le vom centraliza pe toate și le vom împărți copiilor ce au nevoie de ele. Toate articolele donate trebuie să fie în stare bună, curate și funcționale. Le poți aduce la Shop-ul oficial al Politehnicii, pe str. Sfânta Rozalia, în fiecare zi de luni până vineri între orele 14:00 și 18:00.
Donații în contul acțiunii se pot face către
Asociația Suporterilor Timișoreni ”Druckeria”
Timișoara, str. G. Ranetti, nr. 22, jud. Timiș
CUI 26478891
Cont bancar: RO76 RZBR 0000 0600 1231 2108, Raiffeisen Bank, Agentia Banat
Reprezentant legal: Sebastian Lucian Novović, președinte
Putem încheia de asemenea contracte de donație/sponsorizare/publicitate cu societăți comerciale care doresc să sprijine acțiunea noastră din acest an. Pentru toate donațiile în cont vă rugăm să menționați la descriere ”Actiune Craciun”.
Mai multe detalii puteți obține oricând la numărul de telefon 0723951775 (Adrian) sau la adresa de e-mail contact@sspolitehnica.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026