Reducerea numărului cazurilor de violență domestică și de agresiune împotriva femeilor se află în atenția Consiliului Județean Timiș. Instituția a răspuns pozitiv solicitării Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) de asociere în vederea realizării unui centru regional pentru consilierea agresorilor.
Centrul va fi operaționalizat în urma aprobării în plenul CJ Timiș a unui acord de parteneriat tripartit care include, pe lângă cele două instituții, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC). Rolul Consiliului Județean este ca împreună cu cei de la DGASPC, instituție aflată de altfel în subordonarea acestuia, să identifice spațiul necesar înființării centrului de consiliere pentru agresori, dar și să-i asigure funcționarea pe durata implementării proiectului, cât și pentru încă cinci ani de la încheierea acestuia, prin alocarea fondurilor necesare.
„Răspundem prompt și pozitiv la propunerile concrete de rezolvare a unor probleme. Violența domestică este o realitate ignorată de prea mult timp și necesită o mai mare implicare a autorităților publice. Parteneriatul cu cei de la ANES ne permite să ne asumăm un rol activ în gestionarea situației, beneficiind atât de expertiză în domeniu, cât și de o finanțare nerambursabilă. Avem astfel toate ingredientele necesare pentru a pune pe picioare această activitate de consiliere foarte importantă”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Centrul va fi realizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” derulat de ANES. Inițiativa beneficiază de o finanțare de 2.5 milioane euro, prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, și prevede, printre altele, înființarea a opt centre regionale pentru consilierea agresorilor în situații de violență domestică sau violență împotriva femeilor. În plus, se va elabora și o metodologie unitară și un set standardizat de instrumente la nivel național pentru lucrul cu agresorii și instruirea furnizorilor de servicii sociale asupra modului de lucru cu aceștia.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului