Primăria Timișoara face ultimii pași pentru proiectul „Construire corp P+1E la Şcoala Gimnazială nr.13, str.G.Muzicescu nr.14” cu finanțare din fonduri europene
După aprobarea devizelor actualizate și aprobarea finanțării proprii, proiectul va intra în linie dreaptă pentru obținerea finanțării din fonduri europene și se va construi o nouă clădire la Școala gimnazială 13.
Școala respectivă funcționează într-o clădire construită între anii 1965-1967. Proiectul iniţial al şcolii prevedea şi realizarea unei săli de sport care, însă, nu a mai fost construită. În prezent, şcoala dispune de 15 săli de clasă, 3 laboratoare, 2 cabinete, o sală de sport improvizată, un cabinet medical şcolar, 3 grupuri sanitare, arhivă şi 2 terenuri de sport. Administraţia şcolii întâmpină dificultăţi în desfăşurarea procesului de învăţământ, atât din cauza numărului insuficient de săli de clasă, ceea ce duce la necesitatea stabilirii orarului în două serii (dimineaţă şi după amiază ), cât şi din lipsa unei săli de sport adecvate. Pentru asigurarea desfăşurării procesului de învăţământ într-un singur schimb, având în vedere numărul actual de elevi ai şcolii – 735 copii, dar şi posibilitatea creşterii numărului de elevi în viitorul apropiat, s-a optat pentru construirea unui nou corp de clădire cu un etaj.
“Vrem să construim acest nou corp pentru a asigura desfășurarea procesului de învăţământ într-un singur schimb. În urma investiției, școala va avea noi săli de clasă și o sală de sport. Suntem în ultima etapă înainte de semnarea contractului de finanțare pentru a obține fonduri europene” a declarat primarul Dominic Fritz.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea nivelului educațional prin creșterea accesului și participării la educație și reducerea abandonului școlar. Obiectivele specifice: asigurarea calitativă şi cantitativă a spaţiilor şi dotărilor necesare activităţii educaționale și creșterea numărului de participanți la procesul educațional.
Se va garanta astfel accesul la educație unui număr suplimentar de elevi, iar îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a orelor de curs se va realiza prin crearea unor spaţii moderne. Toate acestea vor contribui la reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii. Pe termen lung, efectele proiectului sunt: îmbunătăţirea condiţiilor de desfășurare a activităților educaționale; extinderea capacităţii şcolilor; promovarea sportului în şcoli prin realizarea sălii de gimnastică; creşterea nivelului de educaţie al locuitorilor, în special a celor din Zona Urbană Marginalizată (ZUM) Freidorf.
Valoare totală a proiectului este de : 3.990.241,12 lei, inclusiv TVA, valoarea total eligibilă: 3.797.162,06 lei, din care 3.607.303,95 lei ( fonduri EU – 95%), 113.914,86 lei ( Buget de Stat – 3%), 75.943,24 lei ( Buget Local – 2%), Total neeligibil: 193.079,05 lei
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului