China și-a instruit cercetătorii în virologie într-un laborator australian de top, sub pretextul unui parteneriat făcut pentru a studia patogenii mortali care trăiesc în lilieci, apoi a transferat specialiștii în Institutul de Virologie Wuhan, acuză un raport secret elaborat de serviciile de informații occidentale la care a ajuns Daily Telegraph.
Raportul comun al serviciilor din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă face această legătură extrem de periculoasă, însoțită de suspiciunea că pandemia de COVID-19 ar fi provocată de un virus scăpat din laboratorul de stat chinez. Furtul de know-how de la țările occidentale – o practică a țărilor comuniste încă de la înființarea Uniunii Sovietice – nu a fost însă suficient, chinezii neștiind cum să asigure și securitatea într-un domeniu atât de periculos precum cercetările pe agenți patogeni extrem de periculoși.
Deocamdată, autoritățile din țările ale căror servicii au întocmit documentul de 15 pagini oscilează în reacții. Unii oficiali admit ipoteza, alții o neagă vehement. În schimb, acest dosar pare să stea la baza afirmațiilor făcute de secretarul de stat american Mike Pompeo, care acum câteva zile a invocat „probe imense” că virusul a scăpat de sub control la laboratorul din Wuhan: „China este cunoscută pentru predilecţia ei de a infecta lumea şi de a folosi laboratoare care nu respectă normele. Nu este prima dată când lumea este pusă în pericol de un virus provenit din laboratoarele chineze”.
Faptul că miliardarul Bill Gates (care are și o fundație de cercetări în acest domeniu) a lansat un avertisment public a fost însă interpretat, de către adepții teoriei conspirației, ca o dovadă că actuala pandemie a fost pusă la cale de bogații lumii. Scopurile: care mai de care mai tulburi – vaccinarea forțată a tuturor oamenilor, “ciparea” lor, uciderea bătrânilor sau a tinerilor, reducerea populației pe glob, instaurarea guvernului mondial etc.
Documentele arată că în China s-au făcut manipulări ale bolilor “într-un mod care nu s-a mai văzut până acum”, relevă Daily Mail, publicația britanică unde au apărut dezvăluirile.
Cercetătorii chinezi se pregătesc de Al Treilea Război Mondial încă din 2015 prin perfecționarea de arme biologice și genetice, arată documentele capturate de americani. Conform dosarului secret sustras de la Armata de Eliberare, chinezii sunt siguri că acestea vor fi “armele principale pentru obținerea victoriei”. Mai mult decât atât, cercetătorii au făcut chiar o evaluare a condițiilor optime în care se poate elibera arma biologică și o estimare a impactului pe care aceasta l-ar avea asupra “sistemului medical al inamicilor”.
Beijingul a observat și luat în considerare potențialul militar al coronavirusului SARS încă din 2015. Virusul care a dat peste cap omenirea în ultimul an este exact un astfel de agent patogen: SARS-CoV-2.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Caricaturi cu pretenție de artă la Festivalul ”Beach, please”. De ce permit autoritățile promovarea răului în fața tinerilor?
Scuterul electric: libertate, economie și sustenabilitate pe două roți
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița: Anunț important pentru locuitorii comunei Vârfuri