Dezvoltarea economică a județului Dâmbovița, prin susținerea și promovarea actualelor parcuri industriale și înființarea de noi astfel de zone economice, este una dintre cele mai importante direcții de acțiune asumate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Astăzi, 12 mai 2021, președintele Corneliu Ștefan a lansat o campanie de promovare a parcurilor industriale din județ, startul fiind dat printr-o vizită la Parcul Industrial Priboiu, al cărui acționar principal este Consiliul Județean Dâmbovița.
Realizat în cadrul unui proiect finanțat în cadrul Programului PHARE CES 2004 – 2006 Dezvoltarea Infrastructurii Regionale, parcul, cu suprafața de 32 ha, a revigorat vechea zonă industrială din zona de nord a județului, astfel încât ea să redevină un punct de interes pentru investitori.
Anul trecut, în parcul Priboiu s-au construit două hale industriale pe structură metalică, investiție prin care se dorește creșterea atractivității acestui perimetru economic pentru investitorii români și străini, prin crearea unei infrastructuri la standarde europene, care să favorizeze dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil la nivel regional.
În cadrul unei conferințe de presă susținute la fața locului, președintele Corneliu Ștefan a prezentat atât avantajele pe care SC Parc Industrial Priboiu SA le oferă pentru derularea de activități economice, cât și proiectele pe care le are în vedere: „Astăzi, demarăm o campanie de promovare a parcurilor industriale din judeţul nostru. Dâmboviţa are nevoie de investiţii. Nu întâmplător am decis să începem cu Parcul Industrial Priboiu, unde Consiliul Judeţean este acţionar unic. Avem aici 9 clădiri (hale, magazii, depozite şi birouri) care deservesc 10 societăţi comerciale, 3 dintre acestea fiind firme cu capital străin.
Mă bucur să vă spun că, la acest moment, gradul de ocupare al parcului de este de 87%, iar numărul angajaţilor firmelor care activează aici se ridică la peste 300. În ultimul an, Consiliul Județean Dâmbovița a realizat două hale noi, pe care le vom vedea când vom vizita parcul. O hală a fost deja recepționată, a doua hală urmează să fie recepționată în curând; vom asigura încă 2 hale noi pentru investitori. Vizavi de Parcul Industrial Priboiu, avem o suprafață de aproximativ 6 hectare, aparținând parcului. După cum am mai spus, în această zonă, dorim să dezvoltăm un parc industrial cu specific IT. Este un proiect pe care actuala conducere a Consiliului Județean Dâmbovița și l-a asumat, împreună cu conducerea parcului industrial și, nu în ultimul rând, împreună cu colegii din aparatul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița. În perioada următoare, vom identifica o suprafață de teren și voi veni, în plenul consiliului județean, cu un proiect de hotărâre pentru a o aduce în proprietatea Parcului Industrial Priboiu, cu scopul de a dezvolta un parc IT, într-un alt loc față de acesta, în care ne aflăm astăzi. Asigur conducerea parcului industrial, dar și pe investitorii din județul nostru și nu numai pe ei, că suntem deschiși pentru realizarea de noi colaborări, avem suprafețe de teren care dorim să fie ocupate de firme. Așa cum am demonstrat în ultimii ani și aici, la Priboiu, dar și la Parcul Industrial Moreni, vom fi alături de toți investitorii care vor vrea să vină în aceste parcuri industriale și, nu în ultimul rând, vom fi alături de firmele noi, de tip start up, pe care le așteptăm în parcurile industriale din subordinea Consiliului Județean Dâmbovița. Al doilea aspect – pe care dorim să îl reluăm – este acela al colaborării dintre Parcul Industrial Priboiu, în speță, Consiliul Județean Dâmbovița, și Universitatea Valahia din Târgoviște, pentru a reda parcului dimensiunea de cercertare-inovare. Vom relua aceste discuții. Ținând cont de cele două mandate de rector al Universității Valahia, pe care actualul director al parcului, domnul Oros, le-a avut, sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună și, nu în ultimul rând, vom duce la bun sfârșit proiectele de cercetare-inovare, pe care le-am gândit împreună.”
La eveniment, au fost prezenți și: Luciana Cristea, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Cristian Avanu, administrator public, și primarii comunelor Brănești, Daniel Neamțu, și Vulcana-Pandele, Radu Vasile.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan