97% rată de prezenţă la prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2021)

La prima probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba şi literatura română), desfăşurată astăzi, 28 iunie, au fost prezenţi 117.807 candidaţi (97% din totalul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea acestei probe: 121.488). Nu s-au prezentat 3.618 candidaţi.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminaţi 63 de candidaţi.

Aceştia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Subiectele şi baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.

Celelalte probe se vor desfăşura conform următorului calendar:
– marţi, 29 iunie – proba obligatorie a profilului;

– miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului şi a specializării;

– joi, 1 iulie – Limba şi literatura maternă

Primele rezultate vor fi afişate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR), afişarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

– recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

– susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

– obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

BIROUL DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *