Au fost şi victime şi salvatori! Tinerii din sistemul de protecţie au participat la o lecţie aplicată şi au învăţat să acorde primul ajutor celor din jur, care ar putea avea nevoie. Au învăţat cum trebuie să reacţioneze atunci când unei alte persoane i se face rău și este conștientă sau inconștientă, cum să oprească sângerarea plăgilor, cum să bandajeze o rană sau un membru fracturat.
Toate aceste informații importante le-au aflat de la voluntarii Crucii Roșii – filiala Dâmbovița, Anne-Marie și Beatrice, care le-au explicat cu răbdare fiecare pas pe care trebuie să îl urmeze și le-au făcut demonstrații atât pe manechin, cât și pe ”victime” dintre copiii care s-au oferit voluntari. La rândul lor, adolescenții au exersat cele învățate și s-au declarat pregătiți să intervină în caz de nevoie. Ba chiar și-au exprimat dorința să devină voluntari la Crucea Roșie.
La activitatea găzduită de Complexul de Servicii Sociale Târgoviște Casa Soarelui au participat beneficiarii din cadrul complexului, dar și beneficiarii Complexului de Servicii Sociale Târgoviște Floare de Colț, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Adolescenții au fost foarte receptivi la informațiile noi, au interacționat foarte bine cu voluntarii Crucii Roșii, au pus întrebări și au povestit situații pe care le-au trăit până acum referitoare la mici accidentări sau stări de rău.
Considerăm că astfel de activități aplicate sunt extrem de necesare tinerilor din sistemul de protecție. Interacționând cu specialiști din diverse domenii prind o mai mare încredere în propria persoană și sunt încurajați să învețe să facă lucruri noi. Mai mult decât atât, fiecare moment de învățare poate fi un pas în plus spre dobândirea independenței. Sperăm ca micuții noștri să devină salvatori pe viitor, iar această lecție să le fie de folos.
Comunicat de presă DGASPC Dâmbovița




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani