Din 22 iunie, în situl Sarmizegetusa Regia se desfășoară o campanie de cercetări arheologice în cadrul proiectului ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”. Săpăturile se efectuează în mai multe puncte ale fortificației cu scopul de a oferi informații și clarificări cu privire la elementele constructive antice și la starea de conservare a monumentului.

În prima etapă, a fost trasată o suprafață la Poarta de est, unde lucrările din anul 1980 au modificat substanțial aspectul monumentului. O serie de argumente desprinse din săpăturile din secolele XIX și XX indică o configurație diferită a porții față de cea materializată în prezent în teren, astfel că se impune o (re)cercetare a zonei, pentru a obține date suplimentare în vederea propunerii unor soluții optime de restaurare.
Urmează a fi deschise o serie de secțiuni și de suprafețe pe mai multe segmente ale zidului, precum și în zona porților de vest și de sud.
Proiectul de restaurare și revitalizare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 prin Programul RO-Cultura. Finanțarea nerambursabilă pentru acest proiect este de 1.897.384,23 euro, la care se adaugă contribuția Consiliului Județean Hunedoara în valoare de 848.865,92 euro. Durată totală a proiectului este de 42 de luni.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului