Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, membră a Fundaţiei pentru Tineret Dâmboviţa și a Grupului de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota”, implementează în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2021, în parteneriat cu Asociaţia Chindia Jurasic Park şi cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, proiectul “EDUCAŢIE MONTANĂ PENTRU TINERET”.
Scopul proiectului este stimularea participării tinerilor din judeţul Dâmboviţa la activităţi recreative şi de timp liber, în domeniul turismului montan specializat, ca formă de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi de reducere a riscului de apariţie a obezităţii în rândul acestora.
Concret, în perioada 2-6 august 2021, la Complex Turistic Cerbul din munţii Bucegi se vor desfăşura activităţile teoretice şi practice ale unei tabere tematice, în mijlocul naturii.
Un număr de 32 de tineri din judeţ, coordonaţi de monitori ai asociaţiei, vor deprinde tainele muntelui parcurgând trasee de drumeţie, luând parte la activităţi de alpinism, speologie, orientare cu busola, ecologizare şi refacere a marcajelor turistice din zonă.
Proiectul va contribui astfel la promovarea şi protejarea Rezervaţiilor şi monumentelor din Parcul Natural Bucegi şi va stimula participarea tinerilor la activităţi de educaţie ecologică montană.
Bocanciu Ileana
Preşedinte AEFC, coordonator proiect
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Modernizare finalizată la Casa de Pensii Dâmbovița, însă provocările administrative persistă
Restricții în furnizarea apei potabile din două localități – Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
Corneliu Ștefan: Sunt parlamentari care înțeleg rolul Opoziției doar prin sesizări și plângeri penale