Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a lansat în consultare publică Schemele de ajutor de stat/minimis din cadrul Axei Prioritare 6/REACT-EU, Programul Operațional Infrastructură Mare:
- Schemă de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici.
- Schemă de ajutor de minimis privind monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali.
Românii trebuie să aibă în vedere faptul că există mai multe tipuri de energie regenerabila disponibile. Acestea pot fi reprezentate de: lumina solară, puterea vântului sau a apei, procesele biologice sau căldura geotermală. Spre deosebire de energia clasică, cea regenerabilă este mult mai prietenoasă cu mediul, presupune costuri reduse și sporește calitatea vieții considerabil pentru cei care o folosesc.
Schema de ajutor de stat
Sprijinul financiar în cadrul schemei este acordat operatorilor economici care au calitatea de operatori de distribuţie/transport a/al energiei electrice, respectiv de operatori de distribuţie concesionari ai serviciului public de energie electrică. Bugetul total estimat alocat al schemei este de 193.774.000 euro (echivalent în lei) şi reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Axei prioritare 6 /REACT-EU, după caz, din POIM. Valoarea ajutorului de stat acordat nu poate depăşi diferenţa dintre costurile eligibile şi profitul din exploatare aferent investiţiei, în conformitate cu prevederile articolului 48 „Ajutoarele pentru investiţii în infrastructura energetică” din Regulament. Numărul maxim estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme este de 40 de întreprinderi.
Descarcă documentul
Schema de ajutor de minimis
Pot beneficia de ajutorul de minimis prin schemă întreprinderile din industrie, cu consumuri de energie de peste 1.000 tep/an.
Obiectivul schemei de ajutor de minimis îl constituie creşterea capacităţii societăţilor din industrie de a identifica şi implementa măsuri de eficienţă energetică prin introducerea de sisteme de monitorizare, în vederea înregistrării de economii în consumul de energie şi evitarea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul societăţilor sprijinite. Bugetul total estimat alocat al schemei este de 19.414.000 euro (echivalent în lei), şi reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Axei prioritare 6 / REACT-EU, după caz, din POIM.
Următoarele activităţi prevăzute în proiect pot fi eligibile:
- achiziţionarea sistemului de monitorizare a consumului de energie la nivelul platformei industriale;
- pregătirea proiectului (elaborarea studiilor, obţinerea avizelor, autorizaţiilor etc.);
- managementul proiectului, auditul proiectului;
- informare şi publicitate.
Numărul maxim estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul schemei este de 70 de întreprinderi.
Descarcă documentul
Propunerile și sugestiile publicului pot fi trimise la sediul din Șos. București-Ploiești, nr. 1 – 1B, Victoria Office – intrarea str. Menuetului, nr. 7, București, sector 1 și/sau pe adresa de email: secretariat.dgpim@mfe.gov.ro până la data de 06.08.2021.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului