Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează anul acesta, cea de-a VIII-a ediţie a Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu”, ce poartă numele primului mare gravor, născut pe meleaguri dâmbovițene, care a locuit și a creat – în casa cu atelier de la Vulcana Pandele, unde se află unica presă din lemn, cu valțuri, pentru imprimat gravuri în metal, din România.

La această ediție a bienalei vor fi două secțiuni: Gravură tradițională și Gravură experimentală (afiș). Tema concursului este liberă, la alegerea participanţilor pentru prima secțiune, cea de gravură tradițională. În ceea ce privește cea de-a doua secțiune, tema de concurs este cea de promovare – prin intermediul unui afiș – a ediției următoare (a IX-a) a Bienalei Naționale de Gravură „Gabriel Popescu” 2023 – 2024.
Artiştii care doresc să participe pot trimite lucrările până la data de 31.10.2021 (data poştei/curierului). Detaliile și regulile de înscriere, adresele de expediere, precum și formularul de participare se regăsesc în regulamentul bienalei ce poate fi descărcărcat de pe site-ul instituției.
Vernisajul şi festivitatea de înmânare a premiilor vor avea loc în data de 6 decembrie 2021, ora 13:00, la Muzeul de Artă din Târgoviște, Calea Domnească, nr. 185.
Premiile vor fi acordate de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte și se constituie în preț de achiziție.
Expoziția va fi deschisă vizitării până la 31 ianuarie 2020, la Muzeul de Artă, de marți – duminică, între orele 8.00 – 16.00.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune