Primăria Municipiului Târgovişte informează cetăţenii că în perioada 03 – 08 septembrie 2019, în intervalul orar 630 – 930, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv cartierele Priseaca şi Sagricom), se va executa a patra etapă de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, gândaci etc.), prin pulverizare aeriană.
Tratamentul se va executa doar o singură zi, începând cu prima zi a perioadei menţionate. În cazul în care vremea nu este favorabilă aplicării tratamentului în prima zi, acţiunea se va amâna pentru următoarea zi propice acestei activităţi.
Combaterea dăunătorilor se va face cu insecticidul SOLFAC TRIO EC 200, substanță produsă de divizia Bayer şi avizată de Ministerul Sănătaţii Publice, produs care nu este dăunător pentru oameni şi mediul înconjurător, dar este toxic pentru albine şi organisme acvatice.
Pentru evitarea intoxicaţiilor familiilor de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanţă de 10 kilometri faţă de locul unde se execută tratamentul.
De asemenea, păşunatul şi consumul de fructe în zonele supuse tratamentului trebuie evitate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025