Din toamna aceasta sunt scoase la cuncurs un număr de 17 posturi .Este vorba de posturile de manager navigație, respectiv acela de asistent manager, dar mai sunt vacante și posturile de economist (control financiar / gestiune), inginer proiectant, consilier juridic, IT-st, expert achiziții publice, specialist în domeniul calității / control.
Regia mai angajează un agent de curățenie, șase muncitori și un șef de formație, precum și un șofer / conducător ambarcațiune. Menționăm că angajarea este pe perioadă determinată cu posibilitate de prelungire.
În acest context, toate persoanele interesate sunt invitate să acceseze site-ul Regiei, www.acnb.ro, secțiunea Cariere. Aici vor găsi toate detaliile despre posturile vacante, condiții, program de examinare, precum și informații legate de salarizare. Ne găsiți și la punctul de lucru din Timișoara, b-dul Tudor Vladimirescu nr.19A.
***
Administrația Canalului Navigabil Bega este o Regie Autonomă, înființată în 21 iunie 2018, sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Aceasta administrează calea navigabilă interioară pe sectorul românesc al canalului Bega, în lungime de 42,444 km. Tronsonul administrat de Regie este cuprins între Timișoara (Uzina Hidroelectrică) și frontiera cu Republica Serbia.
Mai amintim faptul că din anul 1728 și până în prezent, pentru canalul pe care îl vedem astăzi, administrațiile au făcut și vor mai face numeroase proiecte menite să îl pună în valoare.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”