Dacă s-ar realiza o hartă a oraşului Timişoara/Temesvár/Temeschburg cu străzile locuite de cei care în perioada interbelică erau pasionaţi de artă, cartierele Cetate şi Fabric ar ocupa primele locuri. Ce legătură există între aceste cartiere istorice ale oraşului de pe Bega şi lumea artelor? Cine sunt personajele prezente pe scena vieţii culturale şi artistice în Timișoara interbelică? Sunt întrebări la care răspunde muzeograful Marius Cornea, de la Muzeul de Artă din Timișoara. Conferința susținută de el și intitulată „Colecționari de artă din Timișoara interbelică” are loc în 23 mai, de la ora 18.00, în sala Studio a Casei Artelor.
„Conferința din data de 23 mai propune o incursiune in istoria colecţiilor de artă formate în Timişoara, depunând mărturie despre actanţii principali de pe scena artelor vizuale dintre cele două conflagraţii mondiale: pictori, sculptori, graficieni, critici de artă, poeţi, farmacişti, medici şi avocaţi, din toate comunităţile cultural-lingvistice ale oraşului Timişoara – maghiari, germani, evrei, sârbi și români. Sunt prezentate lucrări de pictură, grafică şi sculptură create de artiştii din cercul familiei medicului Moritz şi Bianka Schönberger, alături de bunuri cu semnificaţie artistică, care oferă prin intermediul lor o vizită imaginară în lumea scriitorilor şi artiştilor din Timișoara interbelică, explorând camerele şi obiectele care le-au înconjurat: pictorii Oskar Szuhanek, Albert Varga, Albert Krausz, sculptorii Géza Rubletzky, Ferdinand Gallas şi graficienii Julius Podlipny, Nándor Kóra Korber, Olga Suits și pictorul Ștefan Szönyi, dr Eugen Schuber, Ervin Salló, scritorii Endre Károly şi Zoltán Franyó, fraţii Kepecs şi „trifoiul cărăşan” – Virgil Birou, Ion Stoia-Udrea, Romul Ladea.” – spune Marius Cornea
Întâlnirea de la Casa Artelor este parte a proiectului „Serile patrimoniului”, inițiat de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Înscrierile pentru acest eveniment se fac pe adresa arheologie@culturatimis.ro, până în 21 mai, la ora 16.00.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice