Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?

Dacă cineva are un ego mai mare decât al nostru, el ne crează un sentiment de inferioritate. Facem atunci efortul de a deveni mai-tare –ca-tine, mai-sfânt-ca-tine, mai-presus-ca-tine. Intreaga noastră viață devine astfel dedicată unui singur ideal, absolut stupid, pus în slujba unui lucru care nu există. Intrăm astfel pe o cale a visului. Avansăm pe ea, iar egoul nostru devine din ce în ce mai mare. Și astfel se nasc toate problemele noastre.

Chiar și Alexandru cel Mare avea probleme imense. “Eul” lui dorea ca el sa devină cel mai mare cuceritor al lumii, și aproape că a reușit acest lucru. Spun “aproape” din doua motive: la vremea lui , jumătate din lume nu era cunoscută și el nu a putut cuceri India. A ajuns la hotarele ei dar nu a putut-o cuceri. Nu avea decât 33 de ani, dar în acești 33 de ani nu a făcut altceva decât să se lupte încontinuu. Nu este de mirare că s-a îmbolnăvit, plictisit de atâtea războaie, de atâtea crime, de atâta sânge. Și-a propus să se întoarcă acasă și să se odihnească, dar nu a mai reușit. Nu a mai ajuns niciodată acasă la el, în Atena. A murit cu o zi înainte.

Ce experiență de viață – să devii din ce în ce mai puternic, mai bogat și măreț. Și totuși, ce neajutorare – să nu-ți poți amâna moartea măcar cu 24 de ore. Îi promisese mamei sale că după ce va cuceri lumea o va depune la picioarele sale, ca un cadou. Nici un fiu nu mai făcuse așa ceva pentru mama lui. Era ceva unic.

Dar s-a simțit neajutorat, înconjurat de cei mai buni medici din lume. Aceștia i-au spus: “Nu poți supraviețui. Această călătorie de 24 de ore te va ucide. Este mai bine să te odihnești aici, poate mai ai o sanșă. Important este să nu te miști. Șansele tale de recuperare sunt minime – te scufunzi. Te apropii din ce în ce mai tare , dar nu de casa, ci de moarte; nu de cămin , ci de mormânt. Nu te putem ajuta cu nimic. Noi putem vindeca boala, dar nu și moartea. Tu nu suferi însă de o boala. În cei 33 de ani ai tăi te-ai epuizat complet. Ti-ai risipit toate energiile luptând cu diferite popoare. Ti-ai risipit inutil viața. Aceasta nu este o boala. Este doar o lipsă de energie, căci ți-ai risipit-o, și încă inutil”.

Alexandru era un om inteligent. Era discipol al marelui logician și filozof Aristotel. Acesta era mentorul său. Alexandru a murit înainte de a putea ajunge în capitală. La scurt timp înainte de moarte, i-a spus comandantului armatei sale:” Iată care este ultima mea dorință, și ea va trebui îndeplinită.”

Care crezi că i-a fost ultima sa dorință? A fost o dorință foarte ciudată: “ Când îmi veți duce sicriul la groapă, lăsați-mi mâinile să atârne în afara lui”.Comandantul l-a întrebat:” Ce fel de dorință este aceasta? Mâinile trebuie sa stea întotdeauna în interiorul sicriului. Nimeni nu a auzit vreodată de un mort dus la groapă cu mâinile atârnând în afara sicriului”.

Alexandru i-a răspuns:” Nu mai am suficientă forță să-ți dau un răspuns amplu. Pe scurt, ceea ce doresc este sa demonstrez astfel lumii că plec din ea cu mâinile goale. Am crezut că voi deveni tot mai mare, mai bogat și mai puternic, dar în realitate nu am devenit decât din ce în ce mai sărac și mai slab. Când m-am născut, am venit pe lume cu pumnii strânși, fără să țin nimic în ei. Acum, în momentul morții, nu doresc să plec tot cu pumnii strânși.”Pentru a ține pumnii strânși este nevoie de energie, de viață. Nici un mort nu-și mai poate ține pumnii strânși. Cine i-ar mai putea strânge? Omul nu mai exista. Energia lui a dispărut, iar mâinile i se deschid de la sine. “ Doresc ca toată lumea să știe ca Alexandru cel Mare a murit cu mâinile goale, la fel ca un cerșetor”. Se pare însă că nimeni nu a învățat nimic din aceasta lecție a mâinilor goale, căci urmașii lui Alexandru au continuat să facă același lucru, deși în maniere diferite.

Sursa : Osho

O adevărată lecție de viață dată de cel care a fost un mare om de stat Alexandru cel Mare.  A avut o viață plină de bogății , de cuceriri răsunătoare , dar un suflet nefericit, neîmpăcat. Păcat că această lecție a mâinilor goale a rămas neînțeleasă până în zilele noastre. Alergăm după succes, după avere și de cele mai multe ori neglijăm bucuriile și frumosul din preajma noastră . ”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? ” (Marcu 8, 36-37)

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media