Centrul EGAL al Crucii Roșii din LUPENI a împlinit un deceniu de activitate  

 Începutul funcţionării acestuia a fost greu, dar cu sprijinul administraţiei publice locale, a regretatului  primar Cornel Resmeriță, care s-a implicat direct în obţinerea spaţiului, s-a reuşit transformarea dintr-o locaţie aflată într-o stare avansată de degradare, într-una modernă care să vină în sprijinul beneficiarilor.

Prin activităţile derulate de-a lungul timpului,  s-a urmărit prevenirea abandonului şcolar, dobândirea de noi abilităţi de viaţă, îmbunătăţirea competenţelor sociale şi personale ale acestora, precum şi în rândul familiilor lor.

Aici, se implementează cu succes tehnici noi de educație, tip Montessori,  care  ajută la dezvoltarea copilului într-o fiinţă umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea şi cu umanitatea în ansamblul ei.

În timp ce abordarea tradiţională a educaţiei, care predomină în zilele noastre  rămâne concentrată pe transmiterea unor blocuri prescrise de cunoştinţe, abordarea Montessori se concentrează pe susţinerea şi sprijinirea procesului natural de dezvoltare a fiinţei umane.

De-a lungul anilor, Crucea Roşie Română şi-a dezvoltat capacitatea de a gestiona centrele de zi, prin activităţi de voluntariat şi în parteneriat şi colaborare cu autorităţile locale şi societatea civilă.

Un rol determinant în desfășurarea activității subfilialei, dar și al centrului îi are administrația locală din municipiul Lupeni, primarul Lucian Resmeriță, alți angajați ai primăriei,  fiind ei înșiși  voluntari în cadrul activităților și proiectelor, sau au susținut acțiunile derulate de-a lungul celor zece ani.

Proiectul care se derulează în municipiul Lupeni are rol de catalizator, în vederea realizării unui dialog mai bun cu autorităţile şi comunităţile locale, prin dezvoltarea de modele şi furnizarea iniţiativelor şi intervenţiilor de suport social pentru copiii şi tinerii marginalizaţi, rezultatul aşteptat fiind de a facilita şi a dezvolta programul existent şi funcţional prin alte mijloace şi resurse provenite de la bugetul local,  de stat și chiar fonduri europene.

Și să nu uităm buna colaborare cu instituțiile de stat: instituții de învățământ, Jandarmerie, ISU, Poliția Română, AJPIS, etc.

Sau alte parteneriate închieiate cu alte ong-uri și oameni de afaceri care au venit în sprijinul beneficiarilor și familiilor acestora, atunci când a fost necesar,  sau au fost situații de urgență.

În istoria celor  zece ani de funcţionare a CENTRULUI EGAL pentru copiii şi tinerii defavorizaţi din comunitate, toți beneficiarii au trecut pragul acestui centru  au primit o masă caldă  şi au fost sprijiniţi la teme, toți  în proporţie de 80 la sută elevi, iar rezultatele s-au văzut de-a lungul timpului.

Aici, beneficiarii au învățat să scrie și să citească, să învețe cum să primească și să ofere RESPECT, au învățat ce este  EMPATIA, STIMA DE SINE, DEMNITATEA DE A FI OM.

Centrul lupenean fost  premiat inclusiv la GALA CRUCII ROŞII ROMÂNE,  ca fiind cel mai perfomant din ţară, un etalon pentru multe filiale şi subfiliale din ţară.

Iar acest lucru se datorează lor, VOLUNTARULUI,, care și-a rupt din timpul său liber și l-a dedicat comunității. Faci mai mult decât trebuie, pentru că vrei să ajuţi într-o cauză,  în care crezi şi pe care o consideri importantă.

 

Sub coordonarea Comitetului din  Subfiliala Lupeni, prin președintele dr. Ana Maria Neagoe Lazăr, prin vicepreședintele Donica Mariana și alți colegi, de-a lungul anilor, alături de alți parteneri  s-au organizat diferite campanii și acțiuni, care să ajute comunitatea locală.
Se pot scrie multe, despre voluntarii de la CENTRUL EGAL din Lupeni. Indiferent că este cadru medical, cadru didactic, cadru militar, om de afaceri, elev,  student, pensionar, șomer sau alte categorii sociale, ei au fost mereu alături de beneficiari,  cu inima deschisă, cu răbdare și cu credința că, fiecare pas mic,  poate schimba o viață.

Acum, Centrul EGAL al Crucii Roșii Române din municipiul Lupeni a devenit un exemplu de bune practici și un reper important datorită conceptului implementat aici. De-a lungul funcționării acestuia, CENTRUL EGAL a  fost vizitat de înalți oaspeți din țară și de peste hotare.

Iar ISTORIA BINELUI, CONTINUĂ, la Lupeni.

”Ne bucurăm, prin ceea  ce facem zilnic, în CENTRUL  EGAL să vedem o îmbunătățire în activitatea școlară a acestuia, în modul de comportament în societate. Implementăm  principiile Crucii Roșii Române: E-ducație G-enerozitate A-bilități L-ibertate.

Sunt patru principii, sub un singur cuvânt: EGAL- ÎN EDUCAȚIE, ÎN COMUNITATE, ÎN DREPTURI,  dar și în obligații.

Poți întoarce un BINE, făcând un alt BINE semenului tău, aflat în nevoie. Copiii și tinerii sunt viitorul nostru, iar felul în care îi educăm astăzi , va defini lumea de mâine.

Prin iubire, respect, nonviolență și grijă față de oameni, animale și natură, construim caractere, nu doar generații.

Fiecare gest bun, fiecare cuvânt rostit cu blândețe și fiecare lecție oferită prin exemplu, adaugă o pagină frumoasă în povestea comunității noastre.

Educația este începutul schimbării, iar Viitorul se clădește cu bunătate ”,  a ținut să declare Simona Munteanu Hîrieașu, coordonatorul centrului și directorul Subfilialei de CRUCE ROȘIE LUPENI.

Imaginile surprinse  fac parte din activitățile și proiectele derulate de-a lungul anilor de beneficiari, voluntari, sponsori, etc.

 

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *