Unirea Principatelor Române (Mica Unire de la 24 ianuarie 1859) reprezintă, în istoria românilor, primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, prin unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un singur Principat unit.
Pentru a omagia acest moment important, în cadrul manifestărilor organizate de Prefectura județului Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură oferă un moment artistic dedicat cinstirii eroilor neamului românesc. Acesta va fi susținut de Orchestra Populară „Chindia” și soliștii săi.
Așadar, vă așteptăm pe Platoul Prefecturii, luni, 24 ianuarie, începând cu ora 11:00, să ne prindem împreună în Hora Unirii.
Acțiunile prilejuite de marcarea acestui act istoric se vor desfășura astfel:
10.55-11.00 Primirea invitaților
11.00-11.05 Intonarea Imnului de Stat al României – elev Școala Populară de Arte
11.05-11.15 Rostirea unei alocuțiuni privind semnificația istorică, socială și politică a zilei – prezintă dr Adriana Ion – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
11.15-11.30 Program artistic susținut de Orchestra Populară Chindia: soliști Florentina Mâinea, Ileana Pavelescu, Yuri Tsiple
Acțiunea se va desfăşura cu respectarea prevederilor art. 1, pct. 10 din Anexa 3 a HG nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026