După ce Legea educației naționale a trecut de CAMERA DEPUTAȚILOR, iată că, un semnal de alarmă vine din NOU DIN PARTEA UNOR ORGANIZAȚII NONGUVERNAMENTALE, prin care, se spune că ”noua Lege a educației exclude copiii cu CES din învățământul de masă” prin art. 68 alin. 11.
Mai exact: „Înmatricularea beneficiarilor primari cu CES într-o unitate de învățământ de masă se face doar în situația în care aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante”.
Aceasta „echipă” specială, din care fac parte: consilierul, psihologul scolar, profesor itinerant, logopedul, profesorul de sprijin, lipsește din majoritatea școlilor !!!!.
Prima oară, este impetuos necesar, să se asigure în școli tot ce înseamnă „resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante, să se angajeze în scoli specialiști” care formează această echipă și să se creeze condiții să nu fie afectată nici o categorie (elevi-profesori) apoi să se facă astfel de propuneri, care să poată fi aplicate cu respectarea drepturilor fiecăruia. Acești copii trebuie să fie integrați pentru a ajunge să fie utili societății! O educație corespunzătoare asigură o viață decentă!
În cazul persoanelor cu dizabilități, o educație corespunzătoare înseamnă prevenirea abandonului școlar și continuarea studiilor, care în viitor asigură șansă de integrare în societate, aceasta la randul ei duce la marirea considerabilă a posibilităților de a fi util societății – continuarea/finalizarea studiilor, angajare, viața decentă.
Organizațiile non- guvernamentale au depus în data de 18.03.2023 𝗢𝗯𝘀𝗲𝗿𝘃𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁 𝗟𝗲𝗴𝗲𝗮 𝗘𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲 în care au argumentat modificările necesare pentru ca noua lege să respecte drepturile elevilor cu CES la educație. Dintre cele 11 articole care aduc atingeri grave și creează premisele excluderii sistemice a elevilor cu cerințe educaționale speciale din școlile de masă, art. 68 alin. 11 (ref art. 66 alin. 10 din memoriu) este INACCEPTABIL.
”Pentru situația în care există solicitări de înscriere pentru copii cu CES, școala trebuie să se organizeze astfel încât, să poată asigura integrarea copilului în învățământul de masă. Considerăm absolut necesară asigurarea acestor condiții de integrare în fiecare școală, și nu doar dacă au condiții. Numai în caz excepțional, și doar dacă părintele este de acord sau la solicitarea acestuia, i se poate oferi posibilitatea de a opta pentru o altă unitate de învățământ decât cea din proximitate. ACEST MEMORIU A FOST IGNORAT. Legea a trecut de Camera Deputaților și a ajuns în Senat. Peste 100.000 de elevi cu CES și mulți alții cu dizabilitate sunt la mâna dumneavoastră. Viitorul lor chiar depinde acum de un vot. Cu această lege pe masă, orice director de școală poate refuza părintele cu CES. Ne întoarcem în trecut, în anii în care nu vedeam elevii cu minți și abilități diverse în clasele școlilor de masă, în anii în care, erau izolați și invizibili.
Doamnă Ministru, domnilor senatori, vă rugăm, aveți posibilitatea ca într-un ultim ceas să integrați copiii noștri speciali care sunt integrabili în învățământul de masă, eliminați art. 68 alin. 11 din actuala formă a Legii educației.
Rețeaua RO TSA și FEDRA însumând peste 100 de ONG-uri și reprezentând peste 4000 de familii solicită respectarea dreptului constituțional la educație al copiilor lor cu CES. 𝗩ă 𝗿𝘂𝗴ă𝗺, 𝘀ă 𝗻𝘂 𝗮𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶ț𝗶 𝗱𝗶𝘀𝗰𝗿𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗰𝘂 𝗹𝗲𝗴𝗲𝗮!” se arată în petiția națională, semnată de cei de la FEDRA și ROTSA.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”