Expertiza belgiană de top dezvoltată de Universitatea Regală din Leuven în domeniul educației este adusă în comunitatea timișoreană prin Școala Babel în cadrul proiectului Învățare Experiențială la dimensiune europeană, susținut de programul Erasmus+.
O echipă formată din 7 profesori și consilieri educaționali ai Școlii Gimnaziale Babel din Timișoara au lucrat timp de o săptămână (30 august-4 septembrie) alături de colegi din cadrul Centrului pentru Învățare Experiențială (CEGO) al KU Leuven. Ei își propun să facă accesibile în România principiile și metodele învățării experiențiale. CEGO acționează din 1976 în Belgia flamandă, transformând sistemul educațional pas cu pas către un cadru ce pune cu adevărat în centru copilul și dezvoltarea sa.
Împreună cu colegii belgieni, echipa din România a descoperit modele de formare și îndrumare a profesorilor și comunităților școlare ce își doresc să contribuie la învățarea profundă și dezvoltarea holistică a copiilor.
Învățarea experiențială pune în centru procesul fiecărui copil, urmărind implicarea și starea de bine a fiecăruia în contextul oferit de școală. Odată prezente în proces, cele două elemente duc la salturi în dezvoltarea copiilor și asigură, pe lângă competențele cognitive, o creștere a competențelor de viață. (relaționarea cu ceilalți, reziliența, încrederea în sine, creativitatea și spiritual de inițiativă).
Cei 7 profesori ai Școlii Babel au vizitat școli primare și secundare (gimnaziu și liceu) ce pun în aplicare viziunea învățării experiențiale. Astfel, au putut observa unde am putea ajunge și noi, pas cu pas, dacă ne-am hotarî să punem cu adevărat experiența copiilor la școală pe primul loc în sistemul de învățământ din România.
Săptămâna s-a încheiat cu stabilirea unui plan de acțiune alături de directorul CEGO Ludo Heylen și creatorul pedagogiei experiențiale prof.dr. Ferre Laevers. Aceștia au vizitat Timișoara în 2018 în cadrul Săptămânii Europene a Educației Democratice (SEED), moment în care au inspirat peste 100 de profesori din scolile orașului și nu numai. Acest eveniment va fi reluat (ediția a 5-a) în Timișoara în 20-22 mai 2022.
Parteneriatul Școala Babel Timișoara – CEGO Leuven va fi prezentat Ambasadorului României în Belgia în 16 septembrie în cadrul vizitei acestuia la Universitatea din Leuven.
Speranța este că, cu sprijinul comunității oamenilor de afaceri din Belgia și România cărțile de bază ale învățării experiențiale vor fi traduse în limba română, iar echipa de formatori creată în această săptămână va putea lucra constant și susținut cu profesori și școli din România pentru o dezvoltare durabilă și cu sens în educație. Un prim eveniment public de diseminare a acestor idei și practici va avea loc în 2 octombrie pentru profesorii timișoreni.
Școala Gimnazială Babel este un proiect de inițiativă civică a unui grup de părinți și profesori timișoreni ce formează Asociația Părinți în Dialog. După 5 ani de existență ca școală autorizată de Ministerul Educației Naționale, ea oferă un parcurs complet clasa 0-clasa a VIII-a pentru 210 copii. În 2022 este planificată și deschiderea ciclului liceal.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol