În perioada martie-aprilie 2026 România se va derula CAMPANIA NAȚIONALĂ DE PROMOVARE A VACCINĂRII.
Această inițiativă urmărește să îmbunătățească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și să încurajeze părinții să-și protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.
Vaccinarea copiilor este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție pentru boli infecțioase grave care pot duce la complicații severe, dizabilități sau chiar deces. Prin vaccinare, sistemul imunitar învață să recunoască și să combată agenții patogeni fără ca organismul să treacă prin boală reală prevenind astfel infecția și totodată boala și complicațiile ei, reducând riscul de spitalizare și mortalitate.
Respectarea administrării vaccinurilor așa cum sunt stabilite în Calendarului Național de Vaccinare asigură instalarea imunității protective anterior expunerii copilului la boală.

Prin vaccinarea unui număr suficient de mare de persoane, scade probabilitatea ca boala să se răspândească de la om la om. Se formează astfel o protecție și scade riscul apariției focarelor de boală iar când un număr suficient de oameni devin imuni, se poate ajunge la „imunitate colectivă” sau „imunitate de grup”. Acest lucru ajută la protejarea nu doar a celor vaccinați, ci și, indirect, a celor care sunt mai vulnerabili la boală și care nu pot fi protejați prin vaccinare ca urmare a unor contraindicații temporare sau definitive la vaccinare.
Conform statisticilor publicate pe Portalul European de Informații despre vaccinare, o persoană bolnavă de rujeolă poate infecta la rândul ei între 12 și 18 persoane, o persoană bolnavă de oreion poate infecta în medie 4-7 alte persoane, un bolnav de tuse convulsivă poate infecta între 12 și 17 persoane, iar un bolnav de difterie sau rubeolă poate infecta în medie 6-7 persoane din anturaj.
Rujeola, caracterizată printr-un grad extrem de ridicat de contagiozitate, funcționează ca un indicator sensibil al lacunelor de imunizare populațională. Chiar dacă este disponibil un vaccin sigur și rentabil, în anul 2024 au existat aproximativ 95.000 de decese la nivel global, în special în rândul copiilor nevaccinați sau cu schemă incompletă cu vârsta sub 5 ani. Vaccinarea împotriva rujeolei a evitat însă aproape 59 de milioane de decese în perioada 2000 -2024.

Conform datelor OMS, în anul 2024, 84% dintre copii au primit 1 doză de vaccin rujeolic până la a doua aniversare, iar 76% dintre copii au primit 2 doze. Până la sfârșitul anului 2024, 191 de state membre au inclus o a doua doză de vaccin împotriva rujeolei în programele lor naționale de imunizare.
În România, imunizarea împotriva rujeolei a început în anul 1979 iar în prezent se realizează prin administrarea vaccinului combinat rujeolă–rubeolă–oreion (ROR), introdus în calendarul național de vaccinare în anul 2004.
În anii care au urmat implementării sale acoperirea vaccinală s-a menținut constant peste nivelul de 95%, prag recomandat de Organizația Mondială a Sănătății pentru prevenirea transmiterii bolii.
Începând cu anul 2010 s-a înregistrat o scădere progresivă a acoperirii vaccinale, astfel încât, în anul 2024, aceasta a ajuns la 80,8% pentru prima doză și la 69,4% pentru a doua doză de vaccin ROR. Această tendință descendentă este pusă, parțial, pe seama reducerii încrederii populației în beneficiile vaccinării, reflectată prin creșterea numărului de refuzuri parentale privind vaccinarea copiilor.
Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalități de a salva vieți și de a promova sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții.
Calendarul Național de Vaccinare din România este un instrument de prevenție și un program foarte valoros, obiectivul vaccinărilor incluse în Calendarul National de Vaccinare fiind de a proteja sănătatea populației împotriva principalelor boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare.
Aceste boli sunt: rujeola, rubeola și oreionul, hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, poliomielita, infecțiile cu Haemophilus influenzae tip B și infecțiile pneumococice Deși beneficiile vaccinării sunt reale și dovedite, ratele de vaccinare rămân sub nivelurile optime în unele comunități, ceea ce împiedică instalarea „imunității de grup”.

Prin intermediul acestei campanii se pot organiza activități care să contribuie la reducerea acestui decalaj, prin educație și informare țintită:
- Sesiuni educaționale: mese rotunde, sesiuni educative, ateliere de lucru interactive pentru părinți și profesioniști din sistemul educațional.
- Workshop-uri: sesiuni de lucru interactive pentru profesioniști din sistemul educațional și din sistemul de sănătate pentru identificarea modalităților optime prin care părinții pot să fie mai bine informați în ceea ce privește siguranța și eficacitatea vaccinării.
- Acțiuni la nivelul comunităților vulnerabile: implicarea asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari, mobilizarea de voluntari pentru distribuirea materialelor informative și pentru a răspunde întrebărilor populației.
- Implicarea mass-media: pregătirea de materiale informative care să poată fi postate în mediul online (platforme social media, website-ul Institutului National de Sănătate Publică, website-urile Direcțiilor Județene de Sănătate Publică) participarea profesioniștilor la emisiuni radio sau de televiziune, pentru ca mesajele să fie transmise către o audiență cât mai largă.
- Programe la nivelul școlilor: Realizarea de parteneriate la nivelul școlilor pentru desfășurarea de acțiuni informative cu implicarea părinților.
Institutul Național de Sănătate Publică și Direcțiile de Sănătate Publică județene atrag atenția asupra importanței respectării recomandărilor medicale în ceea ce privește vaccinarea copiilor. „Vaccinarea este modalitatea sigură, eficientă și rapidă prin care putem să protejăm copiii împotriva unor boli grave, care pot determina apariția unor complicații severe, inclusiv a decesului. Prin vaccinare, putem evita atât apariția bolii la copii, cât și a formelor severe, a complicațiilor cu episoade de internare sau a deceselor produse de boli pentru care există metode sigure și eficiente de prevenire.”
Oamenii din comunități se pot implica activ în această campanie prin participarea la evenimentele locale care se vor organiza, prin distribuirea materialelor informative și a informațiilor primite și prin încurajarea familiei și a prietenilor de a-și vaccina copiii.
Acoperirile vaccinale în județul Hunedoara la vârsta de 18 luni, pe tipuri de antigene:
| JUDEȚ | 1 doză BCG | 3 doze HEP B | 3 doze DTP | 3 doze Hib | 3 doze VPI | 3 doze Pneumococic | 1 doză ROR |
| la 12 luni | la 12 luni | la 12 luni | la 12 luni | la 12 luni | la 12 luni | la 12 luni | |
| Hunedoara | 92.1 | 43 | 43 | 43 | 43 | 42.4 | 36.4 |

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign