Ionel Petre, Președinte ALDE Dâmbovița a menționat că nu era de ajuns că suntem „corigenți” la capitolul educație, fie că vorbim despre cei 7 ani de acasă, fie că vorbim despre nivelul de analfabetism, fie că ne raportăm la românii care nu știu să scrie și să citească sau nici măcar să se semneze, guvernanții noștri au lăsat educația spre finalul listei de priorități.
„Autoritățile vor să dea impresia că gândesc soluții în ceea ce privește învățământul și vorbesc despre studiul on-line.
Serios?
Într-o țară în care mii de copii își petrec timpul din afara școlii cu animalele din gospodărie la păscut, pentru că sărăcia domină foarte multe dintre comunitățile de pe meleagurile mioritice? Într-o țară în care mii de copii merg nemâncați la școală și se bucură de cornul și laptele pe care îl primesc zilnic, vorbim despre tablete, smartphone, internet? Ne bazăm pe studiul on-line când mii de copii nu au nici măcar energie electrică și își fac temele la lumina zilei sau a lumânării? Sunt cuvinte dure, dar este trista realitate pe care o trăim! Ce se întâmplă cu acești copii? Ei vor fi lăsați de izbeliște pentru că nu pot „ajunge la școală” prin fibrele optice? Ei nu vor mai fi continua studiul?
Pe lângă elevi, ce veți face cu cadrele didactice care sunt și ele „corigente” la capitolul tehnologie?
Ce încercați să faceți, educație on-line într-o țară „off-line”?
Mai mult decât atât, ce ne facem cu lipsa de socializare dintre elevi, cu lipsa integrării în colectivitate, cu privarea de lucru în echipă? Sunt aspecte importante, esențiale în formarea copiilor, ca viitori cetățeni europeni.
Haideți să lăsăm educația așa cum a fost până acum, cu toate carențele pe care le are. Clar este mult mai bună decât niște întâlniri în fața unor computere, tablete, smartphone-uri!
Primiți copiii la școală măcar în septembrie, la începerea unui nou an școlar! Anul acesta a fost compromis, nu de Coronavirus, ci de incompetența autorităților!
Dragi profesori, încercați să recuperați toată această perioadă pierdută pentru elevi! Vă rog să fiți dascăli dedicați, demni de meseria nobilă și respectată pe care ați ales-o!”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025