Dalai Lama și-a cerut scuze după ce a sărutat un băiețel pe gură și i-a cerut să îi „sugă limba” la un eveniment public din India, relatează The Guardian.
La evenimentul care a avut loc la sfârșitul lunii februarie la templul lui Dalai Lama din Dharamshala, au participat aproximativ 100 de tineri elevi care tocmai absolviseră cursurile Fundației indiene M3M. Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este cea mai sfântă figură a budismului tibetan și trăiește în exil în India din 1959, când Tibetul a fost anexat de China.
Într-o înregistrare video care a devenit virală, unul dintre elevi, un băiețel, s-a apropiat de un microfon și l-a întrebat pe Dalai Lama: „Pot să te îmbrățișez?”
Dalai Lama, în vârstă de 87 de ani, i-a spus băiatului să urce pe platforma pe care era așezat. Făcându-i semn spre obraz, el este auzit spunând „mai întâi aici”, după care copilul l-a sărutat și l-a îmbrățișat. Dalai Lama l-a ținut în brațe pe băiat, spunându-i „cred că și aici” și apoi l-a sărutat pe gură. „Și suge-mi limba”, a spus apoi Dalai Lama, scoțându-și limba, frunte în frunte cu elevul, în timp ce publicul râdea.
Liderul spiritual i-a vorbit apoi băiatului, sfătuindu-l să se uite la cei care creează „pace și fericire” și să nu urmeze „ființele umane care ucid mereu alți oameni”, înainte de a-i oferi o ultimă îmbrățișare.
Pe măsură ce videoclipul s-a răspândit pe internet, acesta a fost condamnat de mulți, care l-au numit „nepotrivit”, „scandalos” și „dezgustător”.
Biroul liderului spiritual a reacționat, spunând că a fost vorba doar despre un comportament „inocent și jucăuș”. „Sanctitatea Sa dorește să își ceară scuze băiatului și familiei sale, precum și numeroșilor săi prieteni din întreaga lume, pentru durerea pe care cuvintele sale ar fi putut-o provoca. Sfinția Sa tachinează adesea oamenii pe care îi întâlnește într-un mod inocent și jucăuș, chiar și în public și în fața camerelor de luat vederi. El regretă incidentul”, a transmis acesta. Dalai Lama s-a mai confruntat anterior cu controverse. În 2019, el a provocat un scandal după ce a sugerat că, dacă Dalai Lama s-ar întoarce ca femeie, „ar trebui să fie mai atrăgătoare”.
Videoclipul are 1 milion de vizualizări pe Twitter. Laureat al premiului Nobel pentru pace, liderul spiritual al tibetanilor a fugit în India în 1959 după ce a condus o revoltă împotriva ocupanților chinezi.
Identitatea băiatului nu este cunoscută, precizează CNN. Copilul a fost prezent în palatul din Dharamshala, unde Dalai Lama trăiește în exil permanent, la un eveniment organizat de o fundație filantropică din India. O organizație importantă pentru drepturile copilului din Delhi, India, a precizat pentru CNN că orice abuz asupra copiilor trebuie condamnat. „Unele știri se referă la cultura tibetană despre a arăta limba, dar acest videoclip cu siguranță nu este despre nicio expresie culturală și chiar dacă este, astfel de expresii culturale nu sunt acceptabile”.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026