Politehnica întâlneşte mâine pe teren propriu, în etapa a VII-a a play-off-ului Ligii 2, liderul U Craiova 1948. Moralul alb-violeţilor s-a schimbat după succesul de vinerea trecută, lucru care e de aşteptat să se vadă şi în partida care urmează, una deosebit de importantă pentru obiectivul echipei.
„Întâlnim ocupanta primului loc, o echipă care deja e ca şi promovată, o echipă care nu a pierdut de foarte mult timp, o echipă foarte organizată, care şi-a câştigat derby-urile şi meciurile importante. Nu doar că ocupă primul loc, este cea mai completă echipă a Ligii 2, au făcut lucrurile corect pentru că au avut şi un buget foarte mare, s-au pregătit pentru Covid, au foarte mulţi jucători în cadrul lotului. Va fi un meci greu, vin cu moralul foarte bun, pentru că, repet, nu au pierdut de foarte mult timp, dar pentru noi este obligatoriu sau este foarte important să câştigăm. Este foarte important să fructificăm ocaziile pe care le avem, deşi, vă spun sincer, mâine nu cred că vor fi multe, pentru că punctul forte al Craiovei este organizarea şi în zonele în care se joacă au jucători de forţă şi de putere, aşa au şi creat lotul acesta – să aibă jucători puternici care să-şi câştige duelurile. Trebuie să avem determinare, sper ca victoria cu Călăraşiul să descătuşeze echipa la nivel mental, să avem o altă exprimare, să fim mult mai încrezători, pentru că ne-a lipsit asta în ultimele jocuri (…) Am aşteptări de la jucătorii mei să joace cu mai multă încredere pe faza de atac, să-şi asume mai multe riscuri, ca să câştigăm mâine trebuie să facem un meci aproape perfect”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Tehnicianul alb-violeţilor a vorbit şi despre semnalele bune văzute în pregătire după “spargerea gheţii” în play-off: „Cred că ştiţi, după mult timp e o altă atmosferă. Sper ca asta să se vadă şi mâine, să fie o anumită descătuşare, aveam nevoie de victoria asta, a venit şi în ultimul moment al jocului, ceea ce poate să ajute. Sper să văd mâine ce am văzut săptămâna asta, o echipă mai bună din punct de vedere mental, mai încrezătoare, pentru că este singura şansă pe care o mai avem pe acest final de campionat – să jucăm cu dezinvoltură, să ne asumăm riscuri şi să avem încredere că putem bate pe oricine”.
Despre jocul de mâine a vorbit şi unul dintre tinerii jucători din propria pepinieră care s-au remarcat în acest sezon la Politehnica. „Este un meci important, pe care trebuie să-l câştigăm pentru a ne îndeplini obiectivul. E o atmosferă foarte bună după victoria cu Dunărea Călăraşi şi cred că vom arăta foarte bine. (…) Mă simt foarte bine, mă bucur că există încredere în mine şi că sunt folosit şi sper să demonstrez în continuare că merit să joc”, a spus Denis Radu, junior cu 14 apariţii şi două assist-uri în ediţia 2020-21 a Ligii 2.
Echipa noastră nu e lipsită în această perioadă de probleme medicale. Pe lângă absenţa de lungă durată a portarului Otto Hindrich, Romario Rus abia a revenit la antrenamente după accidentarea suferită în jocul cu Dunărea, Stjepan Plazonja a lipsit o săptămână şi jumătate de la pregătire iar Ionuţ Cioinac e încă în covalescenţă după o întindere la ligamente.
Partida Politehnica Timişoara – U Craiova 1948 se dispută mâine, 7 mai, de la ora 18.30 (transmis de Digi Sport 1, Telekom Sport şi Look Sport), pe stadionul “Dan Păltinişanu”, în runda a VII-a a play-off-ului Ligii 2. Oltenii sunt pe primul loc, cu 49 de puncte, în timp ce echipa noastră e pe poziţia a 6-a, cu 36 de puncte. Partida va fi arbitrată de Florin Andrei (Tg. Mureş), ajutat de la margine de: Gero Szabo (Cluj) şi Alexandru Vodă (Alba Iulia).

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Vrea sau nu PSD să facem reforme?
Tehnologia de ecran NanoCell de la LG: IATĂ tot ce trebuie să știi despre ea
Ce înseamnă un egoism sănătos?