Mai multe echipe de elevi și studenți din Timișoara au participat la un concurs de idei privind remodelarea parcurilor din oraș în sensul planificării pentru multifuncționalitate, în cadrul proiectului „The culture of parks – parks of culture”, coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, iar soluțiile aduse de tineri i-a impresionat pe oaspeții norvegieni care asigură finanțarea acestuia.
Universitatea Politehnica Timisoara este o instituţie care participă activ şi semnificativ la creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la importanța spațiilor verzi din oraș și oferirea unor soluții de sustenabilitate, inclusiv în ceea ce priveşte spaţiul verde comunitar prin activitatea cercetătorilor universitătii. În acest sens, prin proiectul „The culture of parks – parks of culture” al cărui promotor este, alături de două instituţii din Norvegia – Norwegian Institute for Bioeconomy Research (NIBIO) și Norwegian University of Science and Technology (NTNU) – s-au întreprins o serie de activităţi, precum mese rotunde și workshopuri în care numeroși experţi români și norvegieni au căutat soluţii de colaborare și de dezvoltare ale unor noi proiecte pentru orașul de pe Bega.
Specialiștii norvegieni au vizitat parcurile centrale ale Timișoarei în vederea analizei multifuncţionalităţii lor și, totodată, au constituit juriul unui concurs de idei care pot fi transformate în proiecte concrete, numit sugestiv Reshaping our Parks – Planning for Multifunctionality (Remodelarea parcurilor noastre – Planificarea pentru multifuncționalitate). Acest eveniment, adresat elevilor și studenţilor, și-a propus să invite participanții să regândească spațiile verzi existente în oraș, astfel încât acestea să devină multifuncționale sau să propună noi spații multifuncționale urbane, pentru un oraș rezilient și sustenabil, care să satisfacă nevoile pe care cetăţenii oraşului le au.
La acest concurs au participat 27 de tineri, organizaţi în 8 echipe, prezentând idei care au impresionat membrii juriului: https://youtu.be/FcNsEBY58Zw. Calitatea prezentărilor s-a datorat și susţinerii mentorilor de care echipele s-au bucurat: Mirela Szitar Sîrbu – cadru didactic universitar al Facultăţii de Arhitectură și Urbanism a Universitătii Politehnica Timișoara, Georgeta Iovănel – profesor al Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, Daniel Urlea – profesor al Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”, Otilia Milutinovici – profesor al Şcolii Gimnaziale nr. 19 „Avram Iancu”, Adina Grozăvescu și Elena Bărbușu – cadre didactice ale Liceului Teoretic Logos, Cristina Curea, profesor consilier la Colegiul Național „C.D. Loga” și Cristian Berar – cadru didactic la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Creativitatea și implicarea tinerilor participanţi au fost recompensate cu premii în valoare totală de 3000 lei, oferite de către doi sponsori ai evenimentului – SC BB Imo SRL Arad si SC Auto Schunn SRL.
Proiectul „Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”, beneficiază de un grant în valoare de 242.517,26 lei din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE si Norvegiene.
Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: https://eeagrants.org/ și https://www.eeagrants.ro/.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”