Ești pasionat de fotbal și vrei să fii portar? Aspecte ESENȚIALE pe care trebuie să le știi. Încă de la început, fotbalul a fost și este unul dintre cele mai iubite și practicate sporturi, peste tot în lume. Studiile arată că peste jumătate din populația globului se declară suporteri înfocați ai acestuia.

Îți place sportul și visezi la o carieră în fotbal în calitate de portar? Dacă vrei să ai acest rol, singurul lucru de care ai nevoie este să îți dorești să stai în poartă și să ai reflexe dezvoltate! Treaba ta este să fii un coechipier bun, motivațional, să fi ultima linie de apărare în meci, făcând inutile șuturile adverse, dar și să anticipezi mișcările celeilalte echipe.
De asemenea, trebuie să ai o rezistență fizică și mentală pentru a fi eficient pe toată durata meciului. Verdictul care anunță câștigarea sau pierderea unui meci de fotbal se datorează sau cauzează adesea portarului.
Ce trebuie să știi despre meseria de portar?
Echipamentul
Acesta este unul din aspectele fundamentale, atunci când te hotărăști să joci fotbal, indiferent de poziția pe care o ai în teren. De obicei, un astfel de echipament conține:
- Tricoul, șortul și treningul. Materialul din care sunt realizate influențează semnificativ decizia de cumpărare a acestor piese vestimentare. El trebuie să asigure lejeritatea mișcării, să fie rezistent și să nu favorizeze transpirația;
- Ghetele. Modelele acestora sunt variate și trebuie alese în funcție de tipul terenului pe care se desfășoară meciul de fotbal;
- Mănuși. Mănușile de portar joacă un rol esențial. Acestea te ajută să prinzi mingea așa cum trebuie și să nu o scapi. Acestea se aleg în funcție de mărimea palmei;
- Șosetele și jambierele. Șosetele pentru fotbal sunt flexibile, iar materialul acestora trebuie să fie un aliat de nădejde împotriva transpirației. Lungimea lor este importantă, deoarece se recomandă ca ele să acopere gamba până aproape de genunchi, pentru a asigura protecție în timpul căzăturilor sau a loviturilor. De asemenea, e obligatoriu să nu intri în joc fără jambiere, deoarece ele protejează tibia. Mărimea potrivită a acestora se stabilește în funcție de înălțimea celui care le poartă;
Antrenamentul
Acesta se individualizează, în funcție de poziția pe care o ai în teren. Un portar nu are nevoie sa alerge la fel de mult ca un mijlocaș, de exemplu. Dacă alegi să aperi poarta, atunci ai nevoie de reacții rapide și să intuiești foarte mult mișcările adversarilor.
Beneficiile fotbalului pentru organism
Acestea sunt nenumărate și contribuie la o dezvoltare armonioasă. Indiferent de rolul pe care îl ai în teren, nu ezita să joci fotbal cât mai mult. Câteva dintre avantajele acestui sport sunt:
- Crește capacitatea aerobică. Fotbalul este un sport aerobic. Trebuie sa te miști pe tot terenul, să reziști 45 de minute, pană primești un moment de respiro. Mergi, alergi sprintezi și nu ai prea mult timp de pauză. Pentru a fi capabil să joci atât de mult timp, înainte să iei o pauză trebuie să fii într-o formă fizică bună;
- Îmbunătățește circulația cardiovasculară și scade tensiunea. Cele mai multe sporturi, de la baschet la tenis si fotbal, impun un anume tip de alergare. Sporturile care se bazează pe o mișcare constantă, cum este și fotbalul, sporesc circulația cardiovasculară. Un jucător de fotbal adult aleargă, în medie, între 8 și 11 kilometri într-un meci. Mișcarea regulată este unul dintre factorii primordial, care asigură o bună funcționare a inimii și a vaselor de sânge, contribuind la prevenirea hipertensiunii;
- Sporește rezistența. Fotbalul este o activitate aerobică excelentă. Cu toate acestea, un jucător trebuie să reziste pe teren, nu doar fizic, ci și mental. Nu e vorba doar despre a alerga de unul singur, rezistând minute bune fără să te simți extenuat, ci și despre a-ți antrena mintea.
În altă ordine de idei, dacă sportul e viața ta și te visezi portar, descoperă aici câteva sfaturi care îți pot fi utile pe viitor, în parcursul spre o carieră de succes.
Așadar, fotbalul îți aduce numeroase avantaje fizice, te provoacă să faci lucruri în echipă, fiind o modalitate ideală de a-ți petrece timpul liber cu prietenii. Este un sport solicitant, însă e foarte important sa te antrenezi corect, să te hidratezi și să nu exagerezi cu prea multe antrenamente pe zi datorită dorinței intense de a obține performanțe rapide.
Sursă foto: shutterstock.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice