Consiliul Județean Dâmbovița va găzdui în cadrul Muzeului de Istorie din Târgoviște, în perioada 10-25 septembrie 2021, expoziția „Mărturii documentare ale activității arhitectului francez Emile André Lecomte du Nouÿ în România”, realizată de Asociația DAR Development, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” București și Arhivele Naționale ale României (proiect cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural, Aria „Patrimoniu material”).
Vernisajul, prezentat de doamna Alexandra Brutaru, managerul acestui proiect, va avea loc vineri, 10 septembrie, ora 13:00.
Expoziția cuprinde fotografii, schițe și planșe arhitecturale și se dorește o invitație la reflecție asupra metodelor restaurării și conservării patrimoniului arhitectural din trecut și de astăzi.

În anul 1875, la invitaţia ministrului Titu Maiorescu şi recomandarea maestrului său, arhitectul Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc, unul dintre întemeietorii metodelor de restaurare, Emile André Lecomte du Noüy ajungea în România, unde va lucra până la finalul vieţii, în slujba Regelui Carol I, coordonând un Serviciu special de restaurări. A condus restaurarea bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1875-1886), a bisericii de la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi (1881-1904), a reclădit bisericile Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi (1884-1904), Sf. Dumitru din Craiova şi Mitropolia din Târgovişte (1884-1914), ultimele două fiind finalizate şi resfinţite în 1933, după moartea arhitectului francez.
Expoziția de la Muzeul de Istorie se va concentra pe controversata restaurare a Mitropoliei din Târgoviște, ctitorie a lui Neagoe Basarab, de la a cărei sfințire s-au împlinit, în luna mai a anului trecut, 500 de ani. Cu acestă ocazie, Actul de Sfințire, datat 12 noiembrie 1933, aflat în colecțiile Complexului Național „Curtea Domnească” Târgoviște, va fi prezentat publicului.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care pot fi folosite rezultatele proiectului. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Evenimentul se desfășoară în concordanță cu regulile privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”