Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” ̶ toate trei din Timișoara ̶ continuă colaborarea pentru programul „cinemavindek”, care constă în proiecții de fime artistice vechi. Periodicitatea ̶ de două ori pe lună. Coordonator este publicistul Doru Botoiu, din a cărui arhivă provin toate filmele care sunt proiectate în cadrul acestor manifestări.
Filmul din 1960 „La ciociara” (Femeia din Ciociaria, în traducere liberă), regizat de Vittorio De Sica, este ecranizare a romanului cu același nume de Alberto Moravia. Titlul internațional al peliculei este „Two Women” (Două femei). În rolurile principale: Sophia Loren, Jean-Paul Belmondo, Eleonora Brown. În 1962, prestația din acest film i-a adus Sophiei Loren Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal. A fost primul astfel de premiu acordat unei actrițe dintr-un film într-o limbă străină.

„La ciociara” este una dintre cele mai răvășitoare producții ale cinematografiei italiene postbelice.Transcende limitele timpului și spațiului, pentru a vorbi despre pierdere, maternitate și traumele războiului. Povestea are loc în Italia anilor 1943–1944, în timpul ocupației naziste. Cesira (Sophia Loren), o văduvă tânără și frumoasă, fuge din Roma împreună cu fiica ei de 13 ani, Rosetta (Eleonora Brown), în speranța de a scăpa de bombardamente și violențe. Refugiate într-un sat din regiunea Ciociaria, ele sunt martore la prăbușirea morală și fizică a Italiei în timpul războiului. Relația caldă și protectoare dintre mamă și fiică este pusă la încercare în mod brutal, culminând cu o scenă devastatoare – violarea celor două de către soldați marocani în mănăstirea în care credeau că sunt în siguranță.
Filmul este o meditație dureroasă asupra războiului, văzut nu prin prisma strategiilor militare sau a eroismului, ci prin ochii celor mai vulnerabili: femeile și copiii. Titlul „La ciociara” nu face doar referire la originea femeii, ci devine simbolul unei umanități strivite între forțele oarbe ale istoriei.
Invitatul ediției ̶ Bata Marianov, artist plastic și scriitor.
Sunteți așteptați marți, 20 mai 2025, la ora 18, în Amfiteatrul B din Spitalul Județean.
Filmul „La ciociara” este subtitrat în românește și durează 100 de minute.
Intrarea este liberă.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
SPIRITUALITATE
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Șefii de la vamă reținuți
Maria Grapini intervine ferm în sprijinul unui grup de români blocați în Dubai
Centrul EGAL al Crucii Roșii din LUPENI a împlinit un deceniu de activitate