Mâine mare sărbătoare- IZVORUL TĂMĂDUIRII

În vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii îşi amintesc de o minune săvârşită de Maica Domnului în secolul al V-lea.

Ea i s-a arătat viitorului împărat bizantin Leon, într-o pădure din apropierea Constantinopolului, i-a indicat un izvor şi i-a spus să ungă cu apa lui ochii unui orb. Apa s-a dovedit a fi tămăduitoare, a vindecat orbul şi apoi şi pe alţi bolnavi. Când a ajuns împărat, Leon a construit pe locul izvorului o biserică închinată Fecioarei Maria. Mănăstirea există şi astăzi la Istanbul, vechiul Constantinopol, şi păstrează la subsolul bisericii izvorul cu apă vindecătoare.

In ziua de Izvorul Tamaduirii, in bisericile ortodoxe de la sate si orase, se savarsesc slujbe de sfintire a apei, numita Agheasma Mica. Dupa savarasirea slujbei de sfintire, preotii ii stropesc pe enoriasi cu agheasma si canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta, pazeste pe poporul Tau”. Potrivit credintei populare, in acest mod se indeparteaza energiile negative si se purifica sufletul si trupul de necazuri si boala. In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul. In traditia populara, sarbatoarea este norocoasa si spornica pentru sapatorii de fantani. In aceasta zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei ii ajuta pe fantanari sa gaseasca mai usor o sursa de apa- in gradina casei sau in zone de deal si de campie, pe ogorul lor, in unele zone din tara, inca se mai pastreaza obiceiul ca in aceasta zi preotii sa mearga la izvoarele de apa pentru a le sfinti ca nu cumva sa sece sau sa permita adapostirea duhurilor rele prin preajma lor. Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii se tinea pentru mantuirea sufletelor, slobozirea izvoarelor mortilor, pentru a se deschide izvorul ploilor si vara sa fie umeda, pentru rodnicia plantelor, belsugul din casa, impotriva pietrei sau grindinei. Cu aceasta ocazie nu se muncea (cine lucra era lovit de o boala din care nu se mai destepta pana la moarte), nu se injugau boii (ca sa nu se imbolnaveasca si sa nu moara), nu se tesea nimica (cu panza tesuta in aceasta zi nu se imbracau nici macar cei morti, intrucat nu puteau fi primiti pe cealalta lume).