Nimic nu „trebuie”. Doar că „ar fi bine” să (ne) Iubim mai mult. E prima dintre condiții.

Crezi că Dumnezeu nu te aude? Că nu știe de tine? Că te-a uitat? Crezi că ești năpăstuit cât nu pot cuprinde trei corăbii necazurile tale? Crezi într-adevăr că ești abandonat? Chiar?

De câte ori te-ai oprit cu gândul la El? Cât timp din zi ai zăbovit să vorbești cu El, să Îi încredințezi năpasta zilelor tale? Pur și simplu să vorbiți, să fiți prieteni, să vă povestiți unul altuia despre cum vă e, ție, Lui. Să știți unul despre altul mai mult? Ai făcut asta? Ai încercat să te apropii de „stele”, sau o să faci asta când vei păși în lumea „celor drepți”?! Ai văzut în Univers posibila ta poartă spre Rai? Raiul aici! Chiar crezi că e nevoie să treci în neființă ca să probezi cărui tărâm îi ești pe potrivă: Raiului?, iadului?

E-atât de simplu să ajungi să vorbești cu Dumnezeu, nici nu trebuie pentru asta să te înscrii în audiență. E-atât de simplu să relaționezi cu El, direct cu El, căci nu te mănâncă Sfinții până la El! Parol! Ia încearcă! Ia du-te frumușel și spune-i Lui ce doare, care-i păsul, spune-i că nu vezi Cale, spune-i că nu înțelegi, spune-i că totul e cenușiu în jurul tău și că nu există ieșire. Te va asculta în primul rând, te va mângâia apoi, va începe să trimită la tine pas cu pas, zi după zi mai mult liane spre a te scoate din jungla necazurilor fără număr în care te scalzi. Constant pe cât de constant vorbiți. Progresiv, clar ca lumina zilei, binecuvântat. El abia așteaptă să îți manifești Încrederea, Credința. Vei simți asta. Vei vedea mâna-Mană a Lui, Lucrarea Lui, Minunile. Dintr-o dată viața ta va căpăta sensul dorit, năzuințele tale vor începe să prindă contur în realitate, întunericul ce te-a bântuit odată se transformă în Lumină de ca și cum bagheta magică a picat -cu efectul ei- la propriu din înaltul Cerului, rostuind ca în basmele copilăriei noastre fiecare episod din viața ta. Perfect. Fără cusur.

Când ești debusolat, când te părăsesc toți, căci nu reprezinți decât o sumă de probleme de care ei fug, El, Dumnezeu, sau El, Universul, sau El, Înaltul, Necuprinsul, Infinitul etc. etc. -nu ne legăm acum de terminologie- El va fi alături. Nu doar rămâne alături, dar deja Îl conții lăuntric. Prin acest exercițiu repetat de a-L aduce la tine, în tine, El trăiește, locuiește în tine, ca un alt El în miniatură. Prin El vei Fi, prin El vei Avea, prin El vei Iubi totul și vei fi Iubit, Iertat, Ajutat, Protejat, Înălțat. Prin El viața ta va deveni Bucurie, Plenitudine, Artă.

Cele ce la oameni nu sunt cu putință, la El toate se pot!

Dacă vrei îndreptarea cuiva, e iar simplu: nu spui aceluia „Îndreaptă-te!”, ci rogi pe Dumnezeu să (îm)plinească îndreptarea lui. Mai sigur de atât nimic nu e. Va fi vizibil cum pas cu pas duci lucrurile la stadiul, pe făgașul dorit tu, dar prin intermediul Lui. Indiferent despre ce vorbim, Universul, Pronia, Providența -cum le numim nu e o regulă- sunt cele care funcționează într-un anume ritm, tipic și după anume Legi. Cine se apleacă să afle tainele Legilor acestui „magician” care e Cosmosul, cine „merge pe mâna Lui”, Fericit este.

Trebuie doar să taci, să asculți, să urmezi.

Trebuie să vrei să fie bine ca implicit să îți fie bine.

Trebuie să recunoști puterea Necuprinsului ca fiind supremă, nicidecum să ai nesăbuința de a o nesocoti ori înfrunta.

Nimic nu „trebuie”! Doar că „ar fi bine” să (ne) Iubim mai mult!

E prima dintre condiții.

(Dana Staicu -22 noiembrie 2017).

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media